Nu reusesc nici macar sa intind bratele.
Ziua de astazi se termina cu un nou bestiar de suferinte. Printre ele, incerc sa ii plang pe cei pe care i-am pierdut. Zi de zi, mai aflu de cineva si atunci baile dor si mai tare, pentru ca focul a trecut si peste inimile noastre, nu doar peste trup. in noaptea asta, nu cred in maine. Nu cred ca voi mai iesi vreodata din acest iad. inchid ochii pregatita sa nu ii mai deschid vreodata, cuprinsa de febra, cu corpul ruinat si sufletul facut cenusa. in departare, se aud masinile pe sosea, indreptandu-se spre destinatii necunoscute. Oare adorm sau imi pierd cunostinta?
Am aflat ulterior, din scrisorile medicale, ca am fost contaminata cu Pseudomonas multirezistent in toate plagile. Probele mele erau departe de a fi sterile. Medicii mi-au mintit familia atunci mama si sora mea au intrebat daca nu ar fi o idee mai buna sa gasim o cale sa plec in strainatate. Surorii mele i s-a spus ca, daca in locul meu ar fi copilul chirurgului, acesta nu l-ar transfera. I s-a mai zis ca, daca nu rezist, este, cumva, vina mea, pentru ca sunt „slabuta si sensibila”. Am avut bacterii multirezistente si pe proba de cateter.
Zi de zi, luam un cocktail de 5 antibiotice – Meronem, Linezolid, Colistin, Avelox, Levofloxacin, Imipenem si altele. Mamei i se spune ca mi le administreaza pentru ca sunt racita. Cu siguranta am „adus de acasa” o pneumonie. in niciun caz nu am dobandit-o in spital. Antibioticele le luam preventiv, ca boala mea, de care eram tot eu de vina, sa nu se agraveze. Febra pe care o faceam cu totii era si ea, normala. Asa fac arsii, ni se zicea. De fapt, noi eram infectati.
in timp ce ministrul sanatatii de atunci, domnul Banicioiu, spunea ca spitalele au tot ce le trebuie si ca avem conditii ca in Germania, paturile noastre erau sustinute cu ajutorul cutiilor de carton in care se tinea ser fiziologic. Asistentele mai aduceau din depozit cate o cutie atunci cand voiam sa schimbam pozitia saltelei. Desi spitalul a primit atunci, din cate s-a discutat soptit pe holuri, o donatie constand in paturi noi, pentru arsi, a refuzat-o pe motiv ca nu aveau nevoie de ele. in imaginile de mai jos, vedeti paturile si saltelele de la Spitalul de Arsi, la momentul Colectiv. Dupa externarea noastra, s-a acceptat si donatia. Acum, spitalul are paturi noi.
Am stat cate 4 sau 5 persoane in acelasi salon.Ulterior, am stat cate 2, apoi iarasi cate 3, 4. Baia era comuna si era la doua saloane departare. Ca sa ajungi acolo, trebuia sa te duca o infirmiera. Personalul medical auxiliar, de buna-credinta, era depasit de situatie. Se intampla sa urinezi in pat, disperat si rusinat, pentru ca nu aveai cum sa ajungi la baie. si daca, prin absurd, ajungeai, aveai mainile bandajate si nu le puteai folosi din cauza durerii.
