Acasă Stirile zilei O supravietuitoare a tragediei de la Colectiv face marturii sfasietoare! „Salonul acela...

O supravietuitoare a tragediei de la Colectiv face marturii sfasietoare! „Salonul acela imi devenise iad! „Ia baga aici!” „E arsa acolo, domnu’ doctor, nu merge.” „Ma doare, va rog, ma doare capul!” „E, te doare, nu te doare nimic!”

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Eram acuzata sistematic ca nu mi se prind grefele din cauza mea, pentru ca dorm pe spate sau pentru ca nu mananc suficient. De durere, nu ma puteam hrani. in lipsa paturilor speciale pentru arsi, mama mi-a rulat o perna sub ceafa si alta la mijloc, ca sa dorm cu spatele „in aer”, fara sa ating salteaua, in speranta ca astfel mi se vor prinde grefele. imi cumparase, sarmana, zeci de perne, in cele mai variate forme. Ne chinuiam ore intregi ca sa gasesc o pozitie cat de cat umana. Cum reuseam, cum se desfacea una dintre perne si o luam de la inceput. Apoi trebuiau puse mainile pe alta perna, tinuta pe piept, deoarece acestea imi intepenisera de la leziuni si nu le puteam intinde. Ritualul asezarii in pat pentru noapte era o suferinta absurda. Problema erau, de fapt, infectiile. Puteam sa dorm si cu capul in jos. Grefele tot nu ar fi tinut pentru ca erau mancate de microbi, dar noi nu stiam asta si incercam tot ce era omeneste posibil.

Echipamentul de protectie al vizitatorilor era inexistent. Halatele verzi, „de unica folosinta”, erau dintr-o panza subtire si erau utilizate de cateva ori, de diversi insotitori. Parintii mai isteti furau cate 3, 4 bucati si le duceau acasa. Veneau apoi cu ele la spital, ca sa nu fie nevoiti sa le ia pe cele de pe cuier.

La sala de baie, totul se facea pe viu pentru ca nu exista un protocol sustenabil de anestezie. Asa ca, practic, esti torturat zi de zi, sau o data la doua zile, nevoit sa induri dureri neomenesti. Noi, ranitii Colectiv, intram primii, dis de dimineata, ca sa nu fim expusi la microbii altor pacienti. Mergeam acolo pe banda rulanta, ca mieii la taiat, scaldati cu ranile noastre pe 20, 30% din suprafata corpului in apa de la robinet, cu sapun chirurgical. Durerea aceea nu are nume dar te marcheaza pe viata.Traumei accidentului i se adauga cea a zilelor petrecute in spital, unde igiena insemna chin, pe viu, cu un banal Ketonal in vene. Dupa ce plecam, se dezinfecta cada cu Thor, un produs marca HexiPharma, sub forma de spray. Apoi intra urmatorul si tot asa, pana la final.

Dupa ce ti se facea baia, daca aveai operatie in ziua aia, mergeai siroind de sange si uneori de puroi, pe picioare, prin holuri, pana in sala de operatie, unde te culcau pe masa in timp ce tremurai de durere, de frig si de greata. Cat de sterila putea sa fie o asemenea atmosfera?

Dosarul meu medical este incomplet. Lipsesc din el rezultatele analizelor de sange, ale probelor luate de pe rani si pozele pe care medicul refuza, si acum, sa mi le dea, fara sa imi respecte dreptul la propria imagine, dupa ce m-a mintit ca fotografiile se vor regasi in dosar. Ma intreb daca are ceva de ascuns.

Mi-a luat doi ani sa scriu acest text. il recitesc si imi dau seama ca prezinta doar o mica parte din calvarul nostru zilnic.

L-am redactat pentru ca asa cred ca aceste lucruri trebuie sa se stie. Am respect si dragoste fata de personalul auxiliar de la Spitalul de Arsi – asistente si infirmiere, in special fata de asistenta de la sala de pansamente si cea de la sala de baie, care au facut cat au putut ele, in conditiile date. Toata stima mea si pentru cei cativa doctori onesti si profesionisti de acolo. Putini dar care iti ofera speranta.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos