„E slaba, Alexandra. Corpul ei nu are resurse. Noi facem tot ce putem!”, i s-a zis. si atunci i s-au inmuiat picioarele si si-a inghitit lacrimile. A venit in fuga sa ma vada, cu respiratia taiata, agitata si cuprinsa parca de friguri. Ochii ei mari rataceau in orbite si arata ca un om cu febra. Atunci, nu mi-am dat seama ce patise.
„ti-am cumparat un parfum si un ruj de la Sephora”, mi-a zis, in timp ce deschidea cutia cu maini tremurande. „Astept sa vii acasa ca sa le porti”. Cum a plecat oare la drum ea, in noaptea aceea, stiind ca din sora ei ar putea sa ramana doar atat: un flacon nedesfacut de parfum si un ruj de buze, nou-nout, neatins?
Mama si sora mea. Mamele si surorile noastre. Tatii nostri.
Stau cu F in camera, catarate in niste paturi cu manivela, intr-un salon despre care infirmierele glumeau ca ar fi fost „dedicat” pacientelor care veneau sa isi faca operatii estetice pe sub mana in spital. Mama mea si iubitul ei ne-au cumparat scaunele de plastic ca sa putem cobori de pe saltele. De fiecare data cand ne ridicam, plangem amandoua, deoarece nu putem sta in sezut din cauza pielii prelevate de pe fese. Nu ne putem da jos ca sa mergem la toaleta singure, pentru ca patul e prea inalt, nu il putem ajusta deoarece avem mainile facute praf de arsura si manivela aceea este imposibil de utilizat…fara degete functionale. Noaptea, mama mea si iubitul ei petrec ore intregi asezandu-ne in asternuturi in asa fel incat sa nu dormim pe grefe. Am auzit mereu la sala de pansamente, de la medici, ca de aceea nu ni se prind, pentru ca nu vrem sa dormim pe burta. Am incercat amandoua sa facem asta, cu disperare. Eu am mainile intepenite din cauza leziunilor si nu le pot ridica atat cat sa pot sta pe burta, iar F, desi a reusit partial, a scancit nopti intregi, in somn, din cauza disconfortului. O auzeam plangand, tipand in vis, sau in cosmar, si plangeam cu ea, neauzita. Dimineata, franta, se sprijinea cu fata in coltul patului, ruga infirmiera sa-i faca salteaua spatar, si dormea, cu figura si pieptul apasate in rama, cu picioarele sustinute de scaunelul de plastic. Totul ca sa nu dormim pe spate, pentru ca era vina noastra ca nu se prindeau grefele.