De pe hol, apare sfioasa asistenta. Ma ia de brat si ma duce in salon, spunandu-mi ca incepusera sa isi faca mari griji deoarece nu stiau nimic de mine de mai bine de o ora. Cand ajung in camera, mama si sora mea se ridica simultan in picioare si dau sa ma prinda, pentru ca ma clatinam. Ma asez pe pat iar mama imi ridica picioarele pe care nu mai am putere sa le urnesc. Din gat, imi atarna cateterul proaspat montat si incepe sa se contureze in jurul lui o galmisoara – dupa trei zile, aveam sa dezvolt un edem din cauza caruia linia centrala va fi scoasa si trimisa la analize. Proba luata de pe ac a iesit pozitiva cu Pseudomonas multirezistent.
Ma intind cu greu si o ascult pe mama vorbindu-mi, dar nu ma pot concentra. Simt cum mi se scufunda inima in piept si sunt sigura ca am sa ma sufoc. Sora mea observa si ma intreaba ce am. ii spun ca nu pot sa respir si ca ma tem ca voi muri. Cristina fuge dupa asistenta iar aceasta imi ia pulsul.
„Atac de panica”, vine concluzia. „Poate e de la Xilina, i-a scazut tensiunea”, explica aceasta. „Au intepat-o de atatea ori ca i-a intrat in sange”.
Sora mea iese pe hol si il opreste pe anestezistul tanar, care tocmai iesea din blocul operator. Se cearta, cu el, cerandu-i explicatii, pe care acesta nu le poate da. Din nou sunt eu de vina pentru ca sunt slabuta si am vase de sange subtiri. Soseste, alertat de asistente, anestezistul sef care, dur, cum ii sta in fire, o „trimite la plimbare” pe sora mea care, insa, nu se lasa. intoarsa in salon, cade pe scaun si incepe sa planga de frustrare, infranta. incerc sa o consolez dar nu pot. Simt ca nu mai pot.
„Nu vreau sa mor asa”, imi rasuna prin cap cuvintele acestea,
pe care nu apuc sa le cenzurez. „Nu vreau sa va amintiti de mine asa”, dar nu spun nimic. inchid ochii si ma prefac ca dorm pentru ca mama si sora mea sa plece acasa. Vreau sa plece acasa amandoua ca sa pot sa plang pentru ele si pentru felul in care sunt nevoite sa ma vada. Mama m-ar mangaia pe cap dar nu are cum deoarece sunt pansata bine. intinde mana, ca un reflex, si si-o retrage. intr-un final, convinse ca dorm, pleaca amandoua. Sora mea stinge lumina si, din usa, ma priveste lung. O vad prin ochii mijiti si sper sa nu isi dea seama ca doar ma prefac. Au plecat in sfarsit si cand ecourile saluturilor pe care le adreseaza asistentelor se sting pe hol, deschid ochii si privesc in gol.
Ultimele perfuzii ale zilei picura prin noul meu cateter iar durerilor arsurilor li s-a adaugat si cea de la gat. Simt serul in maxilar, amortindu-mi obrazul dar nu mai am putere sa intreb daca e normal. O privesc pe F si sunt convinsa ca si ea se preface, exact ca mine, ca doarme. Dar nu vreau sa o deranjez. Cateodata, o aud noaptea tragandu-si nasul si suspinand. Plange pentru prietenii ei, pentru iubitul ei, pentru mama ei si pentru ea. As vrea sa o pot imbratisa dar nu pot.
