Efectele psihofiziologice
Rugaciunea actioneaza asupra spiritului si asupra trupului intr-un fel care pare sa depinda de calitatea, de intensitatea si de frecventa ei. E usor de recunoscut care este frecventa rugaciunii si, intr-o anumita masura, intensitatea acesteia. Calitatea ei ramane insa necunoscuta, caci noi nu avem mijloace de masurare a credintei si a capacitatii de dragoste a aproapelui nostru. Cu toate acestea, felul in care traieste cel ce se roaga poate sa ne lamureasca asupra calitatii invocatiilor pe care le adreseaza lui Dumnezeu. Chiar si atunci cand consta mai cu seama in recitarea automata a unor formule, ea exercita un efect asupra comportamentului, intareste in acelasi timp simtul spiritual si moral. Mediile in care rugaciunea este practicata se caracterizeaza printr-o persistenta a sentimentului datoriei si a raspunderii, printr-un nivel mai scazut al egoismului si al urii, prin mai marea bunatate aratata celorlalti. Pare sa fie demonstrat faptul ca, la indivizi cu o dezvoltare intelectuala egala, caracterul si valoarea morala sunt superioare in randul celor care se roaga spre deosebire de cei care nu se roaga.
Atunci cand rugaciunea este rostita cu regularitate, influenta ei devine evidenta si este comparabila cu influenta binefacatoare a unor glande cu o functionalitate normala. Ea determina un fel de transformare mentala si organica, care se produce progresiv. S-ar putea spune ca in constiinta se aprinde o flacara. Omul isi vede adevaratul chip. El isi descopera egoismul, lacomia, greselile de judecata si orgoliul. El se supune indatoririlor morale, incearca sa dobandeasca umilinta intelectuala; astfel se deschide in fata lui Imparatia Milei. Incetul cu incetul se instaleaza o liniste interioara, o armonie morala si spirituala, o mai mare putere de a indura saracia, calomnia, grijile, de a suporta mai usor prierderea celor dragi, de a suporta mai usor durerea, boala si moartea. Astfel, faptul ca medicul vede un bolnav rugandu-se, poate constitui un motiv de bucurie. Linistea generata de rugaciune devine un puternic ajutor terapeutic.
Cu toate acestea, rugaciunea nu trebuie sa fie asemuita morfinei, caci ea influenteaza in acelasi timp cu starea de calm o integrare a activitatilor mentale, un fel de regenerare a personalitatii. Uneori ea genereaza curajul, imprima asupra credinciosilor o influenta deosebita. Seninatatea privirii, linistea atitudinii, seninatatea comportamentului si, cand este necesar, acceptarea cu seninatate a mortii, pun in evidenta prezenta comorii ascunse in adancul trupului si al sufletului. Sub aceasta influenta pana si ignorantii, retardatii isi folosesc mai bine fortele intelectuale si morale. Rugaciunea ii ridica pe oameni deasupra nivelului lor intelectual dobandit prin ereditate si prin educatie.
Aceasta legatura spirituala cu Dumnezeu ii umple de pace sufleteasca care iradiaza din ei si le insoteste pasii peste tot. Din pacate, in prezent numarul celor care se roaga corect este foarte redus.
