Unde si cum sa ne rugam
Unde si cum sa ne rugam? Ne putem ruga oriunde: pe strada, in automobil, in vagonul unui tren, la birou, la scoala, in uzina. Dar ne putem ruga mai bine pe camp, in munti, in paduri sau in singuratatea camerei noastre. Exista de asemenea rugaciunile liturgice, care se fac in biserica. Dar, oricare ar fi locul rugaciunii, Dumnezeu nu vorbeste omului decat daca acesta face liniste in sine insusi. Linistea interioara depinde in acelasi timp de starea fizica si psihica a omului, precum si de mediul in care acesta se afla. Pacea trupului si a spiritului sunt greu de obtinut intr-un mediu confuz, zgomotos al marilor orase moderne. Astazi este nevoie de locuri de rugaciune, de preferinta biserici, unde locuitorii oraselor sa poata gasi, macar pentru o clipa, conditiile necesare linistii lor interioare. N-ar fi nici greu si nici costisitor sa fie create insule de pace, primitoare si frumoase, in tumultul oraselor. In tacerea acestor refugii oamenii ar putea, inaltandu-si gandurile catre Dumnezeu, sa-si odihneasca trupul si sa-si destinda spiritul, sa-si linisteasca judecata si sa dobandeasca forta de a suporta viata aspra cu care-i copleseste civilizatia noastra.
Prin faptul ca devine obisnuinta, rugaciunea influenteaza caracterul. Trebuie deci sa ne rugam mereu. „Gandeste-te la Dumnezeu mai des decat respiri”, spunea Epictet. E absurd sa te rogi dimineata, iar in restul zilei sa te comporti ca un barbar. Ganduri sau invocari mentale il pot mentine pe om in prezenta lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi in acest caz inspirat de rugaciune. Inteleasa in felul acesta, rugaciunea devine un mod de a trai.
Efectele rugaciunii
Rugaciunea este urmata intotdeauna de un rezultat, daca ea este facuta in mod corect. „Niciun om nu s-a rugat vreodata fara a invata ceva”, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugaciunea este considerata de oamenii moderni ca fiind un obicei desuet, barbar, o superstitie zadarnica. In realitate nu cunoastem aproape deloc efectele ei.
Care sunt cauzele ignorantei noastre? In primul rand, ne rugam prea rar. Simtul sfinteniei este pe cale de disparitie la oamenii contemporani. Este probabil ca numarul francezilor care se roaga cu regularitate sa nu depaseasca 4 sau 5 la suta din populatie. Apoi rugaciunea este adesea ineficienta deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roaga sunt egoisti, mincinosi, orgoliosi, farisei incapabili de credinta si de dragoste. In sfarsit, efectele ei, atunci cand se produc, ne scapa foarte adesea. Raspunsul la cererile si la dragostea noastra este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea stinsa care murmura acest raspuns in interiorul nostru este usor inabusita de zgomotele lumii. Rezultatele materiale ale rugaciunii sunt si ele obscure. Ele se confunda in general cu alte fenomene. Putini oameni, chiar si dintre preoti, au avut ocazia sa le observe in mod exact. Iar medicii, din lipsa de interes, lasa deseori nestudiate cazurile care se afla la indemana lor. Dealtfel, observatorii sunt adesea derutati de faptul ca raspunsul la rugaciune este departe de a fi intotdeauna cel asteptat. De exemplu, cineva care cere sa fie vindecat de o boala organica ramane in continuare bolnav, dar sufera o inexplicabila transformare morala. Totusi, obisnuinta rugaciunii, desi are un caracter de exceptie in ansamblul populatiei, este relativ frecventa in grupurile ramase credincioase religiei stramosesti. In aceste grupuri se mai poate inca studia influenta rugaciunii. Printre nenumaratele ei efecte, medicul are mai cu seama ocazia sa le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice si curative.
