Definitia rugaciunii
In esenta, rugaciunea pare sa fie o tensiune a spiritului catre substratul imaterial al lumii. In general, ea consta intr-o plangere, intr-un strigat de neliniste, intr-o cerere de ajutor. Uneori ea devine o contemplare senina a principiului imanent si transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o inaltare a sufletului catre Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste si de adorare catre cel care este izvorul minunii numita viata. Rugaciunea reprezinta, de fapt, efortul omului de a intra in comuniune cu o fiinta nevazuta, creatoare a tot ce exista – intelepciune suprema, forta si frumusete, Tata si Mantuitor al fiecaruia dintre noi. Departe de a fi o simpla recitare de formule, adevarata rugaciune este o stare mistica in care constiinta se absoarbe in Dumnezeu. Aceasta stare nu este de natura intelectuala. Oamenii simpli il simt pe Dumnezeu in mod tot atat de natural cum simt caldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atat de accesibil celui care stie sa iubeasca, ramane ascuns celui care nu reuseste sa-L inteleaga. Gandirea si cuvantul nu sunt suficiente atunci cand e vorba de a-L descrie. Iata motivul pentru care rugaciunea isi gaseste cea mai inalta expresie intr-un avant al dragostei prin labirintul inteligentei.
Tehnica rugaciunii. Cum sa ne rugam
Cum trebuie sa ne rugam? Tehnica rugaciunii am invatat-o de la misticii crestini, incepand cu Sfantul Pavel pana la Sfantul Benedict, precum si de la multimea apostolilor necunoscuti, care de douazeci de veacuri au initiat popoarele Apusului in tainele trairii vietii religioase. Dumnezeul lui Platon era inaccesibil in maretia lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Iehova era un despot oriental care inspira teroarea si nicidecum dragostea. Dimpotriva, crestinismul L-a apropiat pe Dumnezeu omului; I-a dat o infatisare. A facut din El tatal nostru, fratele nostru, Mantuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai sunt necesare ceremoniale si sacrificii sangeroase. Tehnica rugaciunii s-a simplificat.
Pentru a ne ruga trebuie doar sa facem efortul de a tinde catre Dumnezeu. Acest efort trebuie sa fie afectiv, nu intelectual. De exemplu, o meditatie asupra maretiei lui Dumnezeu este o rugaciune numai daca ea este in acelasi timp o expresie a dragostei si a credintei. Astfel, rugaciunea facuta dupa metoda Sfantului La Salle pleaca de la o consideratie intelectuala pentru a deveni, de indata, afectiva. Fie rugaciunea scurta sau lunga, rostita sau numai gandita, ea trebuie sa fie asemenea conversatiei unui copil cu tatal sau. „Ne prezentam asa cum suntem”, spunea intr-o zi o Sora a Milei, care de treizeci de ani isi pusese viata in slujba saracilor. De fapt ne rugam in acelasi fel in care iubim, adica cu toata fiinta noastra.
Cat despre forma rugaciunii, aceasta difera de la scurta aspiratie catre Dumnezeu pana la contemplare, de la cuvintele simple, pronuntate de taranca oprita inaintea Calvarului aflat la rascrucea drumurilor si pana la maretia cantecului gregorian ce rasuna sub boltile catedralelor. Solemnitatea, maretia si frumusetea nu sunt obligatorii pentru eficienta rugaciunilor. Putini oameni au stiut sa se roage ca Sfantul Bernard de Clairvaux. Dar nu trebuie sa fii convingator pentru a fi mantuit. Cand judecam valoarea rugaciunii dupa rezultatele ei, cele mai umile cuvinte de cerere si de preamarire par la fel de acceptabile Stapanului tuturor fiintelor ca si cele mai frumoase invocari. Unele formule care sunt recitate mecanic sunt intr-un anumit fel rugaciuni, la fel ca flacara unei lumanari. Ajunge ca formulele acestea neinsufletite si aceasta flacara materiala sa simbolizeze aspiratia unei fiinte omenesti catre Dumnezeu. Ne rugam de asemenea prin actiunile noastre. Sfantul Ludovic de Gonzaga spunea ca indeplinirea datoriei este echivalenta rugaciunii. Modalitatea cea mai buna de a se pune in comuniune cu Dumnezeu este, fara indoiala, aceea de a-I indeplini in totalitate vointa. „Tatal nostru, fie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe pamant… ” A face voia lui Dumnezeu consta, neindoielnic in a asculta de legile vietii, asa cum sunt ele inscrise in fiinta si in spiritul nostru.
Rugaciunile care se inalta de la suprafata pamantului, ca un nor imens, se deosebesc unele de altele la fel cum se deosebesc intre ele personalitatile celor care se roaga. Ele constau insa in variatiuni pe doua teme, care sunt mereu aceleasi – necazul si dragostea. Este in intregime legitim sa imploram ajutorul lui Dumnezeu pentru a obtine ceea ce ne este necesar. Cu toate acestea, ar fi absurd sa cerem satisfacerea unui capriciu sau obtinerea unui lucru care poate fi dobandit prin propriul nostru efort. Cererea inoportuna, insistenta, agresiva da rezultate. Un orb asezat la marginea drumului isi striga pasurile din ce in ce mai tare, cu toate ca oamenii incercau sa-l faca sa taca. „Credinta ta te-a mantuit”, ii spuse Isus care trecea pe acolo. In forma sa cea mai inalta, rugaciunea inceteaza sa fie o cerere. Omul ii spune Stapanului tuturor lucrurilor ca il iubeste, ca ii multumeste de darurile Sale, ca este gata sa-I indeplineasca vointa. Rugaciunea devine contemplatie. Un taran batran statea in ultima banca a unei biserici goale. „Ce astepti?”, il intreba cineva. „Il privesc – raspunse el – si El ma priveste.”
Valoarea tehnica a unei stiinte se masoara prin rezultatele sale. Orice tehnica a rugaciunii e buna atunci cand reuseste sa faca legatura intre om si Dumnezeu.
