Exista mancaruri al caror nume trimit spre o singura persoana. Sosul Bechamel numit dupa un marchiz, binecunoscuta salata Caesar care a primit numele unui imigrant italian si friptura de vaca denumita dupa un diplomat rus au o poveste extrem de interesanta.
E adevarat. Nu tot ce poarta numele unui marchiz sau al altei figuri regale se mananca sub rigorile gourmet. In acelasi timp, nu avem cum sa ignoram povestile din spatele unor denumiri pe care le pronuntam si degustam aproape zilnic.
Sosul Bechamel
Un sos alb, considerat unul dintre sosurile “mama“ ale bucatariei franceze, Bechamel se prepara prin turnarea laptelui peste un amestec de unt si faina si incalzirea lor la foc mic. Si pentru ca poarta numele unui marchiz din secolul al XVII-lea preparatul nu e lipsit de oarecare intrigi pornite in jurul inventatorului lui de drept.
O versiune a povestii spune ca un tip similar de sos a intrat in Franta odata cu bucatarii reginei Caterina de Medici (1519-1589) in momentul mutarii ei pentru casatoria cu Henri al II-lea. Nu a fost singurul imprumut al gastronomiei italiene facut catre Franta in acea perioada, iar ipoteza s-ar putea sa contina macar un sambure de adevar.
Un alt nume vehiculat este cel al ducelui Philippe de Mornay, cunoscut si pentru obtinerea altor sosuri oarecum similare. Se adauga pe lista si bucatarul Francois Pierre de la Varenne, de multe ori creditat pentru inceperea fenomenului “haute cuisine“.
Dintr-o imprejurare istorica sau pur si simplu o intamplare, numele Bechamel nu ii evoca nici pe bucatarii italieni sau Mornay si nici pe inventatorul gastronomiei franceze, ci pe unul dintre bancherii de la curtea regelui Ludovic al XIV-lea.
Fara pregatire in bucatarie sau vreo dovada clara ca a participat la compozitie sau mod de preparare, marchizul Louis de Bechamel ar fi ajuns sa dea numele sosului incercand sa gaseasca o metoda pentru a servi un fel de peste uscat. Mult mai probabil este ca La Varenne, bucatarul aceluiasi rege, sa-si fi botezat creatia ca un compliment adus marchizului.
