Care ne sunt piedicile?
Cum imaginea de sine ne-o formam incepand din copilarie, evident ca anumite trasaturi ne sunt influentate de cei care ne educa.
Fie din dorinta de a ne face prea mult bine sau din neglijenta, din imitarea comportamentelor vazute la ei, sau din neintelegerea propriilor nevoi de catre adulti, sentimentul iubirii si acceptarii de sine poate fi modelat pozitiv sau negativ.
Evident, un copil criticat, pedepsit, caruia nu i se recunosc meritele, nu i se apreciaza calitatile sau nu i se ofera confort emotional, va avea o stima de sine stirbita.
Pe de alta parte, permiterea exprimarii libere, a alegerilor, refuzurilor, incurajarile, iertarea, atunci cand greseste, si responsabilizarea sunt atuuri in construirea acestui aspect. Mai tarziu, evident, timpul si experientele de viata vor modela contururile, dar pe un schelet deja format.
„In functie de mesajele primite, inca din cele mai timpurii momente ale vietii noastre, ne formam o imagine de sine si invatam care sunt acele comportamente, atitudini, declaratii, pozitii care ne asigura supravietuirea, in primul rand, si ne implinesc nevoile de baza, inclusiv cele emotionale.
Inca de timpuriu, invatam si lectii despre viata, precum cine este langa noi si in ce conditii. Ma refer aici la relatia de atasament care se formeaza cu persoanele semnificative, in principal cu mama, aceasta relatie fiind una dintre structurile cele mai stabile cu care plecam in calatoria vietii.
Si continuam sa functionam in baza acestor conditionari, in baza acestor lectii invatate, avand de multe ori unele dintre cele mai minunate explicatii si justificari pentru alegererile si deciziile personale.
Identificarea propriilor asteptari, nevoi, dorinte, independent de ce ne-a fost transmis, este pasul important pe care trebuie sa il facem“, spune Roxana Agafitei.
Susceptibilitatea la mediul inconjurator ne face mai vulnerabili, mai predispusi la asumari de critici negative, mai sensibili la criticul interior pe care il lasam sa ne cenzureze. Alegerile pe care le facem depind, si ele, de parerea pe care noi o avem despre ceea ce meritam si ce nu.
Echilibrul vine din permisivitate, din abordarea propriei persoane ca pe a celui mai bun prieten, cu care suntem indulgent, pe care il ascultam, il iertam si intelegem.
Blocajele vin din teama pe care o avem de a ne lasa liberi sa simtim si sa actionam, sa gresim, sa fim refuzati sau sa avem esecuri. Frica ne blocheaza atat descoperirea de sine, cat si dezvoltarea.
„Cand iubirea de sine lipseste, aproape ca as spune ca lipseste din autenticitatea unei persoane“, spune Roxana Agafitei.
„Iubirea de sine este ceea ce imi permite sa ma uit la mine, la toate suferintele vietii mele, la toate nereusitele, spaimele, limitele, slabiciunile si neputintele mele si, cu toate acestea, sa am compasiunea si acceptarea care ma ajuta sa consider ca sunt o persoana care merita tot binele din lume.
Abia astfel o persoana e prezenta in mod autentic si constient in viata ei si in relatiile cu ceilalti. Cand iubirea de sine lipseste, relatiile cu partenerii de viata, copiii, cu viata profesionala, cu prietenii sunt compromise asemeni relatiei cu sine.
E prezenta mai multa autocritica si, implicit, critica la adresa celorlalti. Este o nevoie neimplinita, in sens larg, si incercari variate de a rezolva aceasta neimplinire prin atribuirea prea deseori a cuvantului «trebuie».
Iar in spatele lui ajung sa se adune teama, neincrederea, vinovatia, rusinea sau chiar agresivitatea latenta sau manifesta, asupra propriei persoane sau asupra altora.“
