Acasă Politic Viitorul Romaniei este ascuns in retragerea lui Crin Antonescu!

Viitorul Romaniei este ascuns in retragerea lui Crin Antonescu!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

S-a speculat, pe la colturi, chiar ca ar fi fost santajat, dar nici asta, macar, nu ar explica pasivitatea lui.

Unde s-ar putea afla cheia problemei?

Sa stie Crin Antonescu ceva ce multi altii nu stiu?

Ceva, sa zicem, despre directia spre care se indreapta politica autohtona pentru urmatorii – nu se stie citi – ani?

O directie aparte, in urma unui proces fara precedent la noi, in care regulile ”clasice” ale politicii vor fi anulate, in favoarea altora, sa le zicem ”de criza”?

Raspunsul ar putea fi afirmativ, pentru ca vin tot mai multe semnale, inclusiv dinspre noul presedinte, ca ne aflam in fata unei schimbari majore de paradigma.

Romania viitorilor ani ar putea fi tara in care sa se consfinteasca de facto esecul politicii traditionale, victima a aplecarii exagerate spre coruptie a liderilor dimboviteni, a influentei rusilor etc si in care sa se aplice planul B, recte guvernarea semi-militarizata, pe baza de catuse DNA si dosare SRI. Totul, in speranta ca pe acest fundal se va crea o clasa noua de lideri, fara metehnele celor vechi.

Iata ce spunea zilele trecute, despre efectele ”Dosariadei”, Klaus Iohannis, un presedinte despre care se inmultesc vertiginos datele ca a fost promovat nu de alegatori si de partide, ci de serviciile secrete:

”Eu cred ca va creste credibilitatea clasei politice, fiindca aici avem foarte multe asa-numite dosare grele, care acum ajung sa fie lucrate si acum se face lumina. Parerea mea, ca dupa ce se termina, vom avea mai putini politicieni cunoscuti si este loc pentru ceva ce se numeste innoirea clasei politice. Multi dintre cei pe care i-am vazut ani sau decenii la rand la televizor vor fi in alta parte sau vor sta acasa, in cel mai bun caz, si se va face loc pentru noi lideri, noi politicieni, pentru o noua credibilitate.”

Avem, iata, o recunoastere oficiala ca actiunea anti-coruptie de la noi nu vizeaza doar pedepsirea infractorilor, ci si schimbarea din temelii a sistemului politic.

Scopul e nobil; se naste, totusi, intrebarea legitima daca asta intra in fisa postului zeitei Themis?

La scurt timp dupa declaratia spectaculoasa a presedintelui, iata ce declara Crin Antonescu, intr-un interviu televizat, la B1TV:

”Iohannis, intre putinele lucruri pe care le-a spus in campanie, au fost doua foarte grele. Daca cineva nu l-a crezut, il priveste. Domnul Iohannis a spus <<candidez si vreau sa fiu presedinte pentru a schimba modul in care se face politica in Romania>> (…) Doi, domnul Klaus Iohannis este, si prin experienta sa de viata, si prin natura sa, ca personalitate, un om asezat, calm, care face lucrurile pas cu pas, dar cu o tenacitate si cu o forta iesite din comun. Klaus Iohannis, avand in vedere si conjuctura, va fi un presedinte extrem de puternic al Romaniei. Romania, de facto, va fi in urmatorii ani, un regim prezidential. Ceea ce imi doresc, nu am de unde sa stiu, si nu vad temeiuri care sa ne faca pesimisti deocamdata, este ca forta pe care imprejurarile istoriei acestor ani i-o dau lui Klaus Iohannis sa fie folosita in directia corecta, a reconstructiei unei clase politice, dar pe care trebuie sa o faca forte politice, forte civile, societatea, nu DNA, nu SRI, ca nu e treaba lor”, a declarat Antonescu intr-o emisiune la B1Tv.

Mai mult decit exploziv.