Noaptea de 30 octombrie 2015. In clubul Colectiv, in care se aflau in jur de 300 persoane, a izbucnit un incendiu care a luat viata a 64 de tineri. Alti 146 au fost raniti si si-au privit prietenii cum mor. Cosmarul supravietuitorilor continua si dupa doi ani.
„Au trecut foarte repede acesti doi ani. incerc sa fie ca inainte, daca nu m-ar durea… te tine pielea. Cand e mai urat afara, se strange pielea. Dar e mai greu ca iti lipsesc, ca nu iti vezi prietenii, decat durerea ta. Am pierdut 10 prieteni, incluzand trupa. Timpul le rezolva pe toate, dar doi ani e putin. (…) Parca-i ieri. Cateodata te simti normal. Eu nu am visat niciodata ca ard, dar imi visez prietenii, am cosmaruri, eu neavand cosmaruri inainte. Plang si acum. Plangi cand iti aduci aminte, plangi pentru ca iti este greu. Am plans si in spital, la un moment credeam ca nu o sa mai am lacrimi. Plangeai de durere, plangeai de durerea altora, de mila asistentelor, de a ta. Unii nu ies din casa deloc, decat la tratament”, povesteste Livia Lupu, unul dintre supravietuitorii incendiului, citata de Mediafax.
Livia nu a uitat nicio clipa cum a inceput totul. Retraieste acele momente cu aceeasi intensitate ca in noaptea tragicului eveniment.
„Eu am vazut perfect tot, pentru ca eram la prima masa. Au pornit artificiile, au facut un „fas”, a incercat cineva sa stinga cu paharul de bere. A cerut un extinctor care nu a facut nimic, pentru ca nu mergea. A spus Galut (Andrei Galut, solistul trupei Goodbye to Gravity, n.r.): „Asta nu era in program, iesiti”. A fost foarte repede. Atat a fost. Cateva secunde. Eu am intrat pe un hol si acolo am ramas, nu am vazut ce era in spate. Eu am fost blocata in usa ce era inchisa, nu am putut iesi. Ma calca lumea, am avut picioarele vinete. Degetele mi-au fost strivite. Cand s-a deschis usa, eu am avut instinctul de a ma face ghem, apoi si flacara a iesit peste mine. M-au scos un prieten si Adi Despot de la Vita de Vie”, povesteste tanara.
Dincolo de tratamente, tanara a incercat sa isi reia, treptat, viata de dinainte de incendiu, insa nimic nu mai poate fi la fel. Orice culoar ingust, orice zgomot de artificii ii provoaca o stare de panica.
„Primul concert a fost ciudat, cautam usa. Dar a fost si mai ciudat cand am fost la film la mall, pentru ca iesi pe culoarul acela ingust. Mi-a fost mai frica acolo mai rau decat la un concert. Dai din unul in altul si nu mai vezi usa. A fost crunt. Eu plec de la film ultima, ca sa fie liber culoarul. La primele artificii era sa fac infarct, la un concert al lui Iglesias. Am retineri, pentru ca acum stiu ce se poate intampla. Gandeste-te ca in Centrul Vechi se intampla ceva, arzi ca sobolanii. Mai merg in unele locuri, dar stau pe afara. Multi se gandesc ca nu li se poate intampla nimic lor. Asa gandeam si eu, acum uite… De la tragedia din Colectiv nu mai fumez”, spune Livia.
si pentru Mihai Anghel cei doi ani au trecut prea repede pentru ca, spune tanarul, „parca s-a intamplat ieri”.
„Chiar vorbeam cu cineva zilele astea, din grupul ranitilor, si ne puneam intrebarea cand si cum au trecut acesti doi ani? Atat de repede, de parca s-a intamplat ieri. Dar cand ai de facut operatii, recuperare non-stop, creme, sa te feresti de soare, de frig, doi ani trec repede, mult prea repede”, spune Mihai.
in cursul verii, Mihai a ramas fara loc de munca. Lucra la o firma care se ocupa cu distributia si importul de muzica, ce apartine de o casa de discuri din tara. in luna iunie a acestui an, casa de discuri a avut o petrecere la care a participat si unul dintre fostii patroni Colectiv. Mihai nu a mers la petrecere, insa cand a aflat de prezenta celui judecat pentru tragedie, i-a spus unui prieten ca este nemultumit ca oamenii au uitat ce s-a intamplat in club.
„La scurt timp, acesta i-a atras atentia unui coleg de la casa de discuri, cunostinta comuna, care din intamplare a fost si el in Colectiv, dar nu a patit nimic, iar acesta, surpriza, a facut in asa fel incat sa fiu dat afara. El s-a dus la directoarea generala si i-a spus ca vreau sa stric imaginea firmei. Nu am participat la petrecerea respectiva, ci doar am vorbit cu un amic si mi-am aratat dezaprobarea si dezamagirea cu privire la participarea acelei persoane la eveniment, in contextul in care casa de discuri este direct implicata in tragedia Colectiv. Nu mai conteaza, nimeni nu a invatat nimic si singurul scop este de a face cat mai multi bani”, a spus Mihai.
Dragos Dinca are 20 de ani si este student la Facultatea de Fizica de la Magurele in anul II. Spune ca tragedia i-a schimbat viata complet.
„Nici nu am notiunea timpului si parca au trecut prea repede acesti doi ani. De la tragedie mie mi s-a schimbat viata complet. Sunt mult mai responsabil, sunt foarte precaut. (…) in opinia mea, daca eram toti calmi in acea noapte si nu ne impingeam, nu ne calcam in picioare, scapam teferi mai multi. Peste mine a cazut o persoana si am avut ambele picioare luxate din cauza imbulzelii. Eu eram in fata scenei, dar primul meu instinct, atunci cand am vazut ce se intampla, a fost sa ma retrag. Initial, oricum toti stateau si se uitau in sus”, a rememorat Dragos momentele noptii de 30 octombrie 2015.
Fotograful Miluta Flueras spune ca a reusit sa se reintegreze in societate, insa amintirile sunt inca vii.
„imi amintesc toate detaliile din acea noapte, nu am uitat nimic. Totul e la fel de viu in memoria mea ca si momentul cand s-a intamplat. E greu de descris in cuvinte asa ceva, nici nu stiu daca ar avea rost sa descriu. E tragic ce s-a intamplat, dar si mai tragic ca nu s-au schimbat foarte multe, ca nu s-au tras cu adevarat niste concluzii si nu au fost niste urmari pe masura, ci doar pe moment”, a spus Miluta.
si Alexandra Furnea era prezenta, in seara incendiului, in clubul Colectiv, unde participa la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ea a povesteste infernul prin care a trecut dupa acea noapte. Tanara prezinta realitatea crunta dintr-un spital romanesc, dar si cum au ajuns ranile ei pline de infectii intraspitalicesti.
„Plang fara intrerupere in timp ce asistenta imi desprinde atenta bandajele de pe rani. Tifonul se desface tragand dupa el tesutul necrozat sau fragmentele lizate de grefa, lasand in urma doar rana vie, din care siroieste sange rosu, curat. Cateodata, bandajul este lipit rau de plaga si apa nu este suficienta pentru a-l inlatura. Atunci, el trebuie tras. Am senzatia ca imi umbla cineva cu amnarul prin maruntaiele fiintei in timp ce jetul aspru al dusului imi patrunde pe muschiul dezgolit de arsura si pe tendoanele expuse. Durerea este atat de mare incat am impresia ca, in orice clipa, inima mea va inceta sa bata. Cada se umple de rosu si de bandaje murdare, pe care zac lipite bucati de tesut. Din cauza infectiei, grefele au murit din nou si in urma au ramas suprafete si mai mari de rana profunda”, isi aminteste tanara unul dintre momentele post-Colectiv.
Alexandra spune ca i-a luat doi ani sa scrie textul.
„L-am redactat pentru ca asa cred ca aceste lucruri trebuie sa se stie. Am respect si dragoste fata de personalul auxiliar de la Spitalul de Arsi – asistente si infirmiere, in special fata de asistenta de la sala de pansamente si cea de la sala de baie, care au facut cat au putut ele, in conditiile date. Toata stima mea si pentru cei cativa doctori onesti si profesionisti de acolo. Putini dar care iti ofera speranta. Am scris acest text pentru ca vreau un altfel de sistem medical public in Romania. si l-am scris pentru prietenii mei care nu mai sunt si care ar mai fi fost astazi in viata daca erau tratati mai bine”, conchide Alexandra.
