Aceasta concluzie bizara conform careia actul de observatie directa defineste realitate (realitatea nu exista in afara observatiei) circula de mult timp in randul fizicienilor, fiind sustinuta si de un experiment propus de americanul John Wheeler inca din 1978, experiment despre care se credea ca nu va putea fi niciodata pus in practica. Din acest motiv a primit numele de „Experimentul cognitiv al alegerii intarziate” (cognitiv pentru ca nu putea fi pus in practica). Acest experiment isi propunea sa raspunda la o intrebare aparent simpla: Cand mai exact un foton alege sa se comporte ca o particula sau ca o unda? Atunci cand este tras, inainte de a trece prin fanta sau poate dupa ce a trecut de fanta?
John Wheeler a propus in experimentul sau cognitiv introducerea unui al doilea ecran, dar doar dupa ce fotonul a trecut deja de primul ecran. Introducerea acestui al doilea ecran ar fi o decizie aleatoare in cadrul experimentului — uneori se introduce al doilea ecran, alteori nu. De asemenea, atunci cand este introdus in experiment, acest al doilea ecran este conceput sa produca acelasi timp de interferenta ca si primul ecran. Astfel, teoretic, un om de stiinta ar fi putut urmari in ce stare se afla fotonul dupa ce a trecut de primul ecran si daca ramane in aceeasi stare si dupa ce trece de al doilea.
Dificultatea tehnica a fost ca nimeni nu a reusit sa introduca in experiment cel de-al doilea ecran la timp, imediat dupa ce fotonul a trecut de primul ecran si inainte de a ajunge la perete. Aceasta problema parea insurmontabila pana acum cateva saptamani. Echipa de fizicieni australieni a transformat acest experiment de gandire intr-unul cat se poate de concret, de laborator, cu ajutorul unei instalatii de lasere. Subiectul lor de experiment nu a fost insa un foton ci un atom de heliu, care desi este mult mai masiv decat un foton, ar trebui, din punct de vedere teoretic, sa aiba acelasi comportament in cadrul experimentului — si anume sa existe intr-o stare indefinita si apoi, odata observat, sa se comporte fie ca o particula fie ca o unda. Laserele au fost folosite pe post de grilaje, unul in fata celuilalt, iar cel de-al doilea laser era pornit aleator, in cadrul experimentului.
Rezultatul acestui experiment este chiar mai ciudat decat se asteptau fizicienii specializati in domeniul cuantic: De fiecare data cand cele doua grilaje laser erau pornite, atomii de heliu s-au comportat mereu ca unde. De fiecare data cand al doilea grilaj laser nu era introdus in sistem, atomul de heliu a trecut prin sistem sub forma de particula. Ceea ce este fascinant, sau de-a dreptul infricosator, este ca decizia privind prezenta celui de-al doilea grilaj laser in sistem a fost cu totul aleatoare si din punctul de vedere al atomului de heliu care tocmai a trecut de primul grilaj, nici macar nu s-a intamplat inca !
Cu alte cuvinte, este ca si cum atomul de heliu ar fi putut vedea in viitor si ar fi stiut daca va exista cel de-al doilea grilaj laser chiar in timpul in care trecea prin primul astfel de grilaj. Ori cu alte cuvinte, eventuala prezenta in viitor a celui de-al doilea grilaj pare sa determine starea din prezent a atomului de heliu care trece prin primul grilaj laser ! Daca atomul de heliu apare ca particula sau ca unda este determinat cu precizie de ceva ce inca nu s-a intamplat, ci urmeaza sa se intample in viitor. Pe scurt, viitorul determina prezentul!
Cum este acest lucru posibil? Cum este posibil ca un eveniment viitor — activarea celui de-al doilea grilaj din sistem — sa determine starea din trecut a atomului de heliu? Timpul ar trebui sa se scurga inapoi.
Profesorul Andrew Truscott ne ofera explicatia: ‘Atomii nu au parcurs distanta dintre punctele A si B. Abia cand au fost masurati, la sfarsitul drumului, a devenit reala una dintre cele doua stari posibile, de particula sau de unda”. Daca ar fi sa credem ca acesti atomi chiar au ales o anumita cale, sau cai, atunci trebuie sa acceptam ca o masuratoare viitoare determina trecutul acestor atomi, a mai adaugat el.
Ideea ca viitorul afecteaza trecutul are implicatii profunde care transcend lumea fizicii cuantice. O astfel de idee pune sub semnul intrebarii, spre exemplu, conceptul de liber arbitru. Acest experiment, care va fi fara indoiala repetat, precum si implicatiile sale vor ridica mai multe intrebari decat vor oferi raspunsuri.
Sursa: agerpres
