Oamenii de stiinta au observat de mult timp comportamentul ciudat al particulelor de lumina, fotonii, in cadrul asa-numitului Experiment al celor doua fante. Atunci cand lumina a fost proiectata asupra unui ecran in care se afla doua fante inguste, fotonii s-au comportat intr-un mod neprevazut, de-a dreptul schizoid. Experimentul implica o configuratie simpla, un „tun” care trage cu particule de lumina (fotoni), unul cate unul prin doua fante mici dintr-un ecran — un laser care produce lumina. Lumina este atenuata in asa fel incat sa emita doar cate un singur foton. Acesti fotoni trec prin cele doua fante, existand si o camera care inregistreaza tiparul din spatele ansamblului celor doua fante. De vreme ce fotonii trec unul cate unul, unii printr-o fanta, altii prin cealalta, ar trebui ca ei sa lase o urma cu doua dungi pe perete, dar nu se-ntampla acest lucru. in schimb acestia creeaza in mod misterios mai multe dungi, dincolo de locurile de pe perete corespunzatoare fantelor de trecere. Acesta ar fi rezultatul asteptat atunci cand o raza constanta de lumina s-ar raspandi pe perete ca o unda. Rezultatul care se obtine ar fi posibil numai daca particula ar trece prin ambele fante in acelasi timp, cu alte cuvinte, particula este in doua locuri deodata in acelasi timp. Atunci cand sunt pusi senzori in jurul fantelor pentru a urmari fotonii, acest tipar de unda dispare. Daca excludem senzorii din experiment, patternul de unda revine. Acest lucru sugereaza ca putem schimba modul in care se comporta realitatea pur si simplu prin observarea directa. Cu alte cuvinte realitatea insasi nu ar fi reala. Celebrul fizician austriac Anton Zeilinger considera ca raspunsul modern la aceasta intrebare este ca drumul fotonului nu este un element al realitatii. Acest experiment poate fi replicat si cu electroni si cu orice alt tip de particula.
Pentru o mai buna explicatie a acestui experiment:
Acest principiu se afla in centrul fizicii cuantice. O particula asa cum este fotonul se comporta ca si cand ar avea mai multe stari indefinite, in suspensie. Ea nu are proprietati fizice si este definita in schimb de un set de probabilitati conform carora ar putea exista intr-una sau alta din respectivele stari. Aceste probabilitati nu sunt doar rezultatul unor teorii bombastice din fizica moderna ci se afla la baza notiunilor noastre moderne de chimie si fac posibile tehnologii precum microprocesoarele si reactiile nucleare. Modernitatea nu ar fi existat asa cum o cunoastem fara aceste proprietati bizare ale particulelor.
Aici intervine cea de-a doua ciudatenie: Atunci cand fizicienii observa un foton in mod direct, in cadrul unui experiment, insusi faptul ca este observat il face sa cada intr-una dintre cele doua stari posibile ale sale — fie particula, fie unda. Orice ar face oamenii de stiinta, ori de cate ori observa in mod direct un foton este ca si cand chiar fotonul „ar decide” cum sa fie vazut. Astfel, se crede ca actul de a observa aduce fotonul din taramul cuantic al probabilitatilor in cel real. Acest principiu este explicat de celebra paradigma a pisicii lui Schrödinger unde o pisica ipotetica, pusa intr-o cutie inchisa alaturi de niste otrava, nu este nici vie, nici moarta, pana cand deschidem cutia si operam o observatie directa asupra sa.
