„In anul 3 de facultate am avut o materie numita „Igiena Alimentatiei” iar cursurile erau tinute in cadrul Institutului cu acelasi nume. Atunci am aflat ca exista norme si reguli legate de mancare, de la prepararea ei in industrie sau acasa, pana la consum. Autoritatea in domeniu erau reprezentata de oameni de laborator, chimisti si biologi, nu medici.
Ei analizau si controlau produsele alimentare, le descompuneau in substante, le transformau in stiinta, le scoteau din contextul uman, firesc, simplu. Orice mancare era tratata sec si se vorbea despre ea cu cuvinte greu de pronuntat.
Aici, la Igiena Alimentatiei, am aflat ca nutritia nu inseamna biochimie, ca medicii nu trebuie sa cunoasca codul colorantilor alimentari si nici numele substantelor toxice care rezulta din arderea uleiului. La fel cum termenul de valabilitate de pe eticheta unui produs se refera exclusiv la intervalul de timp in care proprietatile organoleptice raman optime, conforme, ideale, iar siguranta in ceea ce priveste o eventuala toxiinfectie alimentara este aproape totala.
Producatorii din industria alimentara stiu ca mancarea este un bun perisabil si, pentru ca ei ne-o furnizeaza, sunt responsabili pentru sanatatea si confortul nostru digestiv. Pana acum 50 de ani lucrurile erau mai simple, stia fiecare cand un produs e optim pentru consum, ca de aia ne-a dat Natura simturi vezi dupa culoare, simti dupa gust, evaluezi dupa miros daca o mancare e ok sau nu. Iar cel mai „grav” lucru care ti se putea intampla, in cazul in care te inselai, era o indigestie sau o diaree.
Acum majoritatea produselor sunt industrializate, asa ca e treaba producatorului sa raspunda pentru ce e in cutie/ambalaj. Daca cumparam lapte proaspat si se branzeste la fiert il aruncam pentru ca e expirat- inainte stiam ca doar e fermentat si faceam din el branza proaspata.
Si oul are in prezent un termen mic de valabilitate, acolo unde eu stiu ca la tara se tinea oul la rece in camara mai mult de o luna. Nici pana azi n-am crezut ca uleiul si otetul, cand la Discovery am aflat ca s-au gasit vase cu ulei perfect pastrate desi vechi de secole. Gemul si dulceata din camara bunicii avea eticheta cu anul prepararii, nicidecum cu termenul de valabilitate, si cu cat erau mai vechi erau mai bune, chiar daca se zahariseau un pic.
Branza care prinde un pic de mucegai nu e stricata, ci fermentata suplimentar, depinde apoi doar de gustul nostru daca ne place sau nu. si pe sunca si pastrama puse la afumat in pod se face mucegai, dar asta nu inseamna ca sunt stricate
Parerea mea este ca termenul de valabilitate trebuie sa fie un reper iar importanta lui este una serioasa: ne absolva pe noi, consumatorii, de griji si transfera toata responsabilitatea sigurantei alimentrare catre producatorii din industrie. Sigur ca e normal sa fie asa, dar nu pot sa nu ma intreb: ce se intampla cu tonele de alimente expirate care se arunca zilnic in lume, si care sunt departe de a fi alterate. Cat despre restaurante e si mai greu, ei nu au voie sa pastreze niciun produs de pe o zi pe alta, totul se arunca! Asa ca adio sarmale sau salata de boeuf mancate a doua zi, siguranta alimentatiei o interzice. Of, si culmea e ca abia a doua zi sunt cu adevarat bune”, conchide Mihaela Bilic pe Facebook.
