Rafila Galut care a trait in perioada interbelica la Bocsig, judetul Arad, a fost propusa pentru beatificare la Vatican, iar procesul a fost inceput la sfarsitul anului 2015, fiind parcurse deja mai multe etape.
Demersurile au fost incepute de catre episcoul greco-catolic al Banatului, Alexandru Mesian, relateaza adevarul.ro.
in 2 decembrie, 2015, acesta a primit de la Vatican, prin Congregatia Pentru Cauza Sfintilor, Ordinul “Nulla Ost” pentru inceperea procesului de beatificare.
”Procesele de recunoastere au doua etape, faza diecezana, care se desfasoara in tara si care a fost finalizata si faza romana, care se desfasoara la Vatican, despre care noi nu putem sa stim cand va fi finalizata. Definitia exacta este proces de beatificare si canonizare. in prima etapa se declara fericiti, aceasta fiind beatificarea, iar faza a doua este canonizarea, cand sunt declarati sfinti”, a declarat Angelo Pop, din partea Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj.
Prima faza eparhiala a procesului de beatificare a Rafilei Galut, fecioara stigmatizata de la Bocsig s-a incheiat in Romania, la 18 iulie 2017, la Centrul Pastoral Eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj si a dosarul a fost trimis la Vatican, Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor.
Acum credinciosii greco-catolici asteapta continuarea procesului de beatificare si canonizare, faza a II-a – faza romana, a carui finalizare urmeaza sa fie anuntata de catre Sfantul Scaun.
“Este nevoie astfel de multa rabdare, speranta si rugaciune din partea enoriasilor, dar important este ca Eparhia de Lugoj a putut realiza prima mare etapa, implinind astfel visul a trei episcopi P.S. Alexandru Nicolescu, P.S. Ioan Balan si P.S. Ioan Ploscaru, care au facut tot ce le-a stat in putinta ca serva lui Dumezeu, Rafila Galut, sa poata fi ridicata, la cinstea altarelor”, arata reprezentantul Bisericii Greco-atolice
Galut Rafila Galut s-a nascut pe 8 februarie 1910 la Bocsig, jud. Arad. A fost botezata la 10 februarie 1910 in biserica greco-catolica „Sf. Gheorghe” din localitatea natala, de catre preotul Demetriu Nysztor. Credincioasa greco-catolica, de mica a fost foarte apropiata de Biserica.
in 1931 doreste sa devina calugarita in Congregatia Maicii Domnului de la Blaj dar, datorita sanatatii sale fragile, este sfatuita sa renunte. Tanara fecioara din Bocsig a trait o viata spirituala exemplara.
in perioada 1931-1939 a purtat stigmatele (ranile Domnului), lucru confirmat nu numai de parohul locului, Petru Vancu, si de diferiti preoti si medici delegati din partea Episcopiei Lugojului sa investigheze acest caz deosebit.
Din 31 ianuarie 1936 stigmatele au sangerat tot la doua saptamani, cate 3 zile, pana in 15 aprilie 1939, cand Rafila Galut a murit. in 1948 Episcopia de Lugoj a initiat o noua ancheta, incredintata Pr. Vasile Borda. Acesta a incercat sa adune informatii de la toti cei care au cunoscut-o pe Rafila.
in 1979 se reface mormantul Rafilei Galut, la cheltuieli contribuind si Prea Sfintitul Episcop Ioan Ploscaru de la Lugoj, el fiind si cel care s-a ocupat in perioada comunista de strangerea tuturor documentelor referitoare la fecioara stigmatizata de la Bocsig, scrie adevarul.