Teoria ca teoria, dar practica…
Sunteti inca neincrezatori? E drept, pana aici, poate parea ca, de fapt, tot de hazard si de noroc orb e vorba: pur si simplu, unii au noroc sa se nasca extravertiti, deschisi la nou si cu o fire fericita care ii ajuta sa faca fata incercarilor vietii. Ca sa aiba cu adevarat valoare, ar trebui ca aceste rezultate sa poata schimba vietile oamenilor; cu alte cuvinte, sa poata fi aplicate astfel incat sa-i faca pe oameni sa se simta mai norocosi.
Se poate? Da. Iar acesta este un rezultat extraordinar: sa transformi perceptia ca totul e intamplare sau predestinare/soarta, in ideea ca „soarta” este o infaptuire a omului si sa-i aduci pe cei convinsi ca „n-au noroc si pace” la convingerea ca sunt, in fond, niste oameni norocosi.
Richard Wiseman a facut-o. Intr-unul dintre cele mai remarcabile experimente ale sale – pe care l-a denumit „scoala norocului” -, a recrutat un grup de oameni care se considerau lipsiti de noroc in viata. I-a rugat sa completeze chestionare pentru a estima modul in care vedeau ei problema norocului si a le evalua personalitatea, apoi le-a explicat principiile, pas cu pas, si i-a rugat sa se straduiasca sa le aplice in viata lor timp de o luna. I-a invatat sa iasa din rutina, sa fie mai deschisi oportunitatilor din jur si, cand li se parea ca le merge rau, sa-si imagineze ca ar putea fi mult mai rau; sa-si asculte instinctele, sa creeze si sa mentina o retea de contacte care ar fi putut deveni sursa unor ocazii favorabile in viata si sa aiba o atitudine mai relaxata.
Si, dupa o luna, a constatat niste schimbari spectaculoase: la o noua evaluare, 80% dintre participanti au afirmat ca erau mai fericiti, mai satisfacuti de vietile lor… si mai norocosi!
Daca nici asta nu e o dovada ca norocul e, in cea mai mare masura, asa cum si-l face omul, atunci care ar mai fi?
