Cine-i norocos?
Echipa lui Wiseman a inceput prin a intreprinde un sondaj, menit sa arate: 1) cati dintre oameni se considera norocosi si cati ghinionisti; 2) daca norocul tinde sa fie concentrat intr-un domeniu sau doua ale vietii ori acopera toate aspectele acesteia.
Sondajul a avut loc la Londra: timp de o saptamana, in centrul aglomerat al orasului, la diferite ore, profesorul si studentii sai au abordat un mare numar de persoane, punandu-le intrebari despre rolul pe care norocul il juca in vietile lor, in general, si despre cat de norocosi se considerau in ceea ce priveste cariera, sanatatea, relatiile amoroase, viata familiala, latura financiara… Si iata ce au constatat:
• 50% dintre respondenti au afirmat ca se considera norocosi
• 14% au declarat ca se cred ghinionisti
• 36% au fost „neutri” – nu se simteau nici deosebit de norocosi, nici din cale-afara de ghinionisti
Iar cei care declarau ca sunt norocosi aveau, in general, tendinta de a spune ca se bucurau de noroc pe toate planurile.
Ipoteze
De-a lungul timpului, multi s-au intrebat de ce unora pare sa le merga bine in viata si altora nu. De ce norocul pare sa se fi impartit (vorba cantecului) asa de putin echitabil, unora revenindu-le „cu carul”, iar altora „cu paharul” (din acelasi cantec)? De ce unii par sa aiba parte de castiguri – de toate felurile -, in vreme ce altii, in orice aspect al vietii, par mai curand sortiti pierderilor? De ce unora le merge bine si in dragoste, si in cariera, si cu banii, si cu sanatatea, in vreme ce altii parca atrag necazurile si pagubele ca un magnet?
In cartea sa, The Luck Factor, Richard Wiseman citeaza exemple frapante: cazuri ale unor persoane care castigasera numeroase premii – aparate electrocasnice, vacante etc. – la tot felul de concursuri, unde nu trebuia sa faci nimic decat sa trimiti un cod sau sa raspunzi la o intrebare simpla, si cazuri opuse, ale unor persoane ce pareau ingrozitor de ghinioniste – intre ele, o femeie care izbutise sa aiba nu mai putin de opt (!) accidente de masina, in cursul unei singure calatorii, pe o distanta de vreo 80 km (plus diverse alte ghinioane; efectiv, biata de ea parea sa aiba o capacitate fenomenala de a atrage spre ea nenorocul.)
In incercarea de a explica fenomenul – evident, nu prin influente astrale, karma etc. – au fost emise unele ipoteze in spirit stiintific; de pilda, existenta unei insusiri psihice speciale, de o natura inca necunoscuta, totusi, care confera oamenilor capacitatea de a crea, in vietile lor, ceea ce este cunoscut drept noroc sau nenoroc. O alta ipoteza avea in vedere inteligenta, sugerand ca oamenii mai inteligenti ar fi si mai norocosi. Richard Wiseman a intreprins verificarea acestor ipoteze, incepand cu cea a presupuselor abilitati psihice care ar da oamenilor posibilitatea de a-si influenta norocul, in sens benefic sau in sens distructiv.
Cu ajutorul a cca. 700 de voluntari care au raspuns unui apel in mass-media, cercetatorul a incercat sa afle daca persoanele care se descriau drept norocoase aveau sanse mai mari sa ghiceasca numerele extrase la loterie (6 din 49). Imtr-un experiment-maraton, au adunat numerele pronosticate de respondenti, inainte de extragere, au stabilit cele 6 numere care apareau cel mai des in pronosticurile celor ce se autocaracterizau drept norocosi si apoi au asteptat cu sufletul la gura extragerea (Richard Wiseman marturiseste ca n-a rezistat tentatiei si a cumparat un bilet de loterie cu cele 6 numere care apareau cel mai frecvent in pronosticurile norocosilor.)
Ce s-a intamplat? Nu stiu la ce va asteptati, dar de intamplat s-a intamplat ca niciun un numar (nici macar unul!) din cele sase numere puse pe bilet de cercetator nu a iesit! Printre cei care castigasera ceva, se gaseau tot atatia norocosi cat si nenorocosi (conform propriilor declaratii). Nu s-a gasit absolut nicio corelatie intre numarul de castigatori si cel de persoane audeclarate norocoase. Si cu asta, considera autorul, s-a dovedit ca nu exista nicio capacitate psihica de natura neelucidata care sa intervina in structurarea „destinului” personal, care sa explice norocul baftosilor si nesansa ghinionistilor.
A urmat testarea ipotezei inteligentei. Masurand inteligenta prin doua tipuri de teste standard, folosite pe scara larga in psihologie, si asociind rezultatele cu „cantitatea” de noroc de care pareau sa dispuna participantii, nu s-a gasit, iarasi, nicio corelatie. Cei norocosi nu erau mai inteligenti decat nenorocosii; asadar, si aceasta ipoteza a cazut.
