Zona locuita in urma cu 6 generatii
Undeva mai sus, spre creasta dealului, un fag batran, foarte inalt si puternic, a strans parca intre fiecare dintre radacinile lui noduroase cate o stanca cu tot felul de semne pe ea, ca un fel de closca grijulie care isi apara puii de primejdii. Putin mai jos, un fag mai tanar, este si el contagiat: ocroteste in poala doar o singura stanca, evident mai mica. Pare sa ne transmita un mesaj: „Noi am facut tot ce am putut. Voi ce aveti de gand sa faceti?“.
„In vremurile de demult, acolo au locuit oameni, ce-i drept in bordeie din pamant. Locului i se zicea Magadanu, dupa numele varfului de deal. Poate de la Cuza nu au mai stat oamenii langa comoara, au fost scosi si adusi la vale aici in sat. Pai daca ma gandesc bine ar fi vorba de vreo 5-6 generatii in urma si cred ca erau in jur de 40 de oameni. Comoara e scaldata de doua paraie, Casariei pe de o parte si Dealu Rosu pe de alta parte. Acum cand au vazut ca ati venit in sat oamenii au inceput din nou sa intrebe daca nu cumva ati venit sa cautati comoara. Denumirea veche a zonei este «La comoara». Batranii vremii povesteau ca dacii au ingropat comoara acolo sa fie spalata de cele doua izvoare care ies de sub acel deal. Cei batrani cred si astazi cu tarie in existenta comorii dacice, doar tinerii sunt mai neincrezatori“, a mai spus Enache Ticu, uitandu-se la padurea de fag, care nu a cazut inca prada drujbelor. Unele pietre au fost daramate din cauza ca au fost efectuate exploatari de lemn in zona, iar buldozerele au scormonit pamantul pentru a face drum. „Erau mai multe pietre dar au fost daramate din cauza celor care au distrus padurea cu buldozerul acolo si distrug in continuare. Au distrus lantul de pietre de acolo. Daca o sa bage TAF-urile si dincoace de deal se alege praful, este tare pacat de ce se poate intampla acolo. Zona trebuie pazita cu sfintenie, este istoria noastra, este semnul trecerii noastre pe aceste meleaguri. Daca nu se intervine pentru protejarea acelei zone se distruge tot“, spune, cu sufletul plin de amaraciune, nea Enache.
Localnici izgoniti de duhul comorii
O legenda veche spune ca „regele Decebal, inainte de a muri, i-a blestemat pe toti cei care vor dezvalui strainilor locurile unde sunt ascunse comorile, iar cei care profaneaza tezaurele sa nu se poata bucura, nici macar o singura zi de o singura moneda furata”. Asa se intampla si aici. Cei care au sapat mai mult dupa comoara erau alungati de spirite si tot felul de zgomote care mai de care mai infioratoare.
„Oamenii povesteau ca se duceau diversi sa sape dupa aurul dacic, insa duhul comorii ii speria in fel si chip. Se auzeau carute care hodorogeau desi acolo nu era niciun fel de drum, galagie mare cum ar fi o gloata de oameni, urlete, tipete de te ingrozeai nu alta. Cand auzeau toate acestea cei care sapau la comoara lasau toate uneltele acolo si fugeau de le scaparau calcaiele. Se spune ca sunt pazite si ca sunt jurate. A fost un mos pe aici pe la noi, Dragoi il chema si avea vreo 80 de ani la Revolutie cand a murit. El ne povestea ca statea pe acolo ca isi facuse bordei si pandea comoara sa se arate. Inainte de Preierul lui Sfantul Gheorghe vedea cum joaca comoara, adica iese o flacara de foc din pamant. Un alt om din sat Ionica Cruceanu, care a murit, a vazut o comoara arzand mai sus de unde este cea a dacilor, locului i se spune Poiana Larga. S-a dus acolo a pus semn si a sapat si a gasit un fel de cratita dar veche cu carbuni, dar la vreo 70 de centimetri adancime in pamant. Cica dupa el ar fi venit altul a sapat mai mult si a gasit aurul, dar a disparut repede de la noi din sat“, a incheiat Enache Ticu.
Locul trebuie de urgenta conservat
Prezenta la fata locului unde se afla, asa cum spun localnicii, comoara dacilor, Gabriela Macovei, cercetator stiintific doctor asociat la Academia Romana, Filiala Iasi, autor a doua vo-lume din Tezaurul Toponimic al Vrancei a ramas uimita de descoperire.
„Sunt profund impresionata de aceste pietre cu semne atat de diverse si cred ca me-rita toata atentia noastra. Aurora Petan, descria intr-un articol intitulat Pietrele scrise din Muntii Buzaului, deci dintr-o zona din vecinatatea Vaii Ramnicului, o piatra mare, plina de semne, ingropata in pamant de sute de ani. Facand multe presupuneri, aceste semne sunt un fel de cod prin care isi transmiteau astfel informatii, un fel de raboj. Alta presupunere ar fi aceea ca semnele nu au fost facute toate odata, ci pe rand, la anumite ocazii. Trebuie sa se ia legatura cu specialisti care sa le studieze amanuntit si sa-si dea verdictul. Cu atat mai mult cu cat, din cate am inteles, la aproximativ un kilometru distanta de la locul acestor pietre cu semne pe ele, se afla Gardul de piatra. Stiu din experienta ca oamenii locului au un ascutit spirit de observatie. Daca ei spun ca nu au vazut in toata zona lor, plina de paduri, stanci asemanatoare, atunci trebuie sa li se acorde creditul necesar. Nu trebuie neglijata nici reactia fostului director al Muzeului de Istorie Vrancea, Gh. Constantinescu, care a fost la fata locului si a inteles importanta deosebita a acestor pietre scrise. Urgenta numarul unu este rezolvarea rapida a pericolului pe care il reprezinta buldozerul. Seful Ocolului Silvic este cel mai in masura sa ia sub protectie aceasta zona care trebuie transformata intr-un monument sacru. Trebuie sa oprim masacrul de la comoara dacilor!“, a precizat Gabriela Macovei.
