Moise Guran arata pe blogul sau cum Facebookul, dar si televizorul au gazduit in aceste doua luni, dar mai ales in ultimele saptamani, texte, declaratii si scene de o idiotenie iesita din comun, genul acela de imbecilitate anecdotica despre care nici nu-ti vine sa crezi ca exista in realitate si, atunci cand o vezi, nu intelegi daca e banc sau chiar e pe bune.
Probabil cea mai crunta dovada de prostie, si inca o prostie ce s-a dovedit periculos de contagioasa, mi se pare a fi teoria ca n-a fost si nu e nimic serios cu epidemia asta, dovada numarul mic de morti. O mie. Care ar fi murit oricum, indiferent ca statea el, prostul satului, in casa sau nu, pentru ca acei oameni erau fie bolnavi, fie batrani. Dincolo de o dezumanizarea completa, astfel de specimene sunt incapabile sa distinga efectul de cauza si sa inteleg ca numarul mortilor, mic, mare, atata cat o fi ca nu s-a terminat, devine tocmai pentru ca am stat in casa si pentru ca majoritatea populatiei a respectat restrictiile. Cum spunea cineva, internetul si interactivitatea l-a ridicat pe acest prost al satului la rangul de comentator global, iar opiniile sale nasc pui vii, se propaga adica cu o viteza de nestavilit, gasind imediat rezonanta in opiniile altor imbecili care nu vor nici informatie, nici analize, nici studii, vor doar pe cineva care sa le confirme propriile lor pareri. Ei bine, dupa 15 mai, aceasta retea a prostiei, bine reprezentata si la noi si prin alte parti, devine principalul pericol pentru restul omenirii.
Specialistii nici nu au sperat ca pandemia va disparea dupa aceasta perioada de carantina. Nici nu s-a pus problema asa, ca era imposibil ca virusul sa dispara prin ordin de partid, ca nu suntem in China. Sa aplatizam curba!, asa au zis tot timpul.
Aceste doua luni de incuiere prin case au avut doua sensuri directe, mari si late, plus inca vreo cateva implicite:
- Protejarea batranilor si a bolnavilor cronici. Nimeni, nici eu, nici tu, nici Iohannis sau Donald Trump, nimeni nu are puterea sa decida cand moare sau cand traieste cineva. Viata este mai firava ca un fir de ata, dar datoria morala si legala a oricaruia dintre noi este sa o protejam asa cum e. Viata unui diabetic sau a unui batran este egala ca valoare cu viata oricarui alt om, tanar, sanatos, sau oricum ar fi el. Nici chiar cei mai imbecili dintre oameni nu pot fi condamnati la moarte, nici chiar atunci cand ei cred ca virusul nu exista pentru ca nu se vede, sau ca antenele de telefonie mobila le pot implanta cipuri in creierele lor pretioase, nici cand, inconstienti, ei spun ca isi asuma riscurile. intr-o epidemie nu-si asuma nimeni riscuri doar pentru el, decat daca traieste in sihastrie. Iar noi am trait in sihastrie doua luni, fiecare pentru el, dar si fiecare pentru toti ceilalti.
- Evitarea unui varf al epidemiei ce ar fi dus la suprasolitarea spitalelor. in Italia si Spania aceasta nenorocire s-a produs. si, intr-o astfel de situatie, medicii chiar trebuie sa aleaga intre cine traieste si cine moare, ceea ce este dramatic si inuman. si Romania si celelalte tari est-europene stiau ca retelele lor sanitare vor intra in colaps mai repede decat cele din Italia sau Spania, de aceea au si actionat imediat si chiar mai ferm decat in tarile vestice. Ei bine, acest pericol inca nu a trecut, dar s-a mai diminuat. Asta pentru ca…
- Populatiei ii trebuia un interval de timp pentru a pricepe in primul rand ca pericolul e real si ca virusul nu se trateaza in toate cazurile cu ciorba, dar are nevoie de timp si pentru a-si schimba reflexele personale si sociale – renuntarea la datul mainii si la contactele fizice mai putin utile, purtarea mastii si, deloc in ultimul rand, spalatul mai frecvent. Fara aceasta perioada de carantina, probabil ca oamenilor le-ar fi trebuit nu doua luni ci sase pentru a-si schimba comportamentul, iar numarul mortilor ar fi crescut insutit.
- Medicii au avut timp sa-si imbunatateasca protocoalele de interventie si schemele de tratament. Nu suficient, caci ei inca nu inteleg perfect nici virusul nici formele de manifestare ale bolii COVID-19, bajbaie in continuare si cu medicatia, dar astfel de evolutii sunt firesti. Medicina presupune mii de ani de observatie si acumulare de cunostiinte, iar patru luni dupa aparitia unei boli reprezinta un interval de timp infim. Mare lucru daca pana la finalul anului se ajunge la o schema universala de tratament, mare lucru daca un vaccin va fi disponibil peste un an de acum incolo, dar aceste doua luni au fost esentiale pentru medici! Sigur, in final coronavirusul va deveni ceva banal, o sa-l tratam cu o pastila, asa cum azi tratam cu o „banala” aspirina una sau alta, Atata doar ca omenirii i-a luat mii de ani sa ajunga la aspirina, desi substanta activa era cunoscuta din vechime. in realitate doar prostia e banala, aspirina nu, caci spre deosebire de aspirina, prostia nu presupune evolutie.
Citeste mai mult pe blogul lui Moise Guran
