Cristian Tudor Popescu a tras concluzia in cazul sinuciderii procurorului Panait! Ce crezi ca s-ar fi intamplat daca ar fi trait?

Cristian Tudor Popescu a tras concluzia in cazul sinuciderii procurorului Panait! De la inceput suntem asigurati ca terasa din film este chiar terasa de pe care s-a aruncat procurorul Cristian Panait, toata pelicula fiind dedicata memoriei procurorului.

Am numit acest procedeu de manipulare ancora de real. E folosit cu intentia de a naste in mintea spectatorului mediu standard un gand mai mult sau mai putin subconstient: „Pai, daca terasa e aia adevarata, atunci tot ce-am vazut in film trebuie sa fie adevarat”.

Si nu e, incepand chiar cu scena terasei. Il vedem pe Emilian Oprea (Panait) zambind, cu ochii jucandu-i in lacrimi, resemnat-depresiv, desi discuta cu viitoarea lui sotie planuri de viitor. Apoi, ea pleaca la cumparaturi si el vorbeste la telefon cu o studenta careia „i-o trasese” (nu am alt termen care sa redea exact ce-a pus regizorul Tudor Giurgiu pe ecran), ca ce faci, ca te-ai dat la fund, ca nu ne mai vedem?, dupa care arunca telefonul, despartindu-se de viata, si se duce la balustrada letala.

Taietura de montaj cu doi porumbei, simboala tare de tot a sufletului ce urmeaza sa se inalte la ceruri.

Apoi, imaginea unei perdele gri, alta simboala, giulgiul, cum ar veni.

Click pe aceeasi tema:  Cristian Tudor Popescu devoaleaza adevaratul plan al guvernului Dragnea - Grindeanu

In sfarsit, procurorul mort, in trening, pe asfalt.

Exista si spectatori care vor fi inteles ca Panduru (Panait) s-o fi sinucis si pentru ca nu se hotara cu care dintre cele doua domnisoare sa si-o puna. In realitate, Cristian Panait s-a aruncat in gol cu martori, matusa si mama lui, care l-au dezbracat si au incercat sa-l intinda in pat, vazandu-i starea de agitatie extrema. Panait s-a smuls, a fugit pe terasa in chiloti si a sarit sub ochii celor doua femei.

Dar, regizorul Giurgiu tine sa-l scoata din viata pe Panait inventandu-i un ultim gest duplicitar, o inselare, a ziaristei cu studenta.

Iar asta se inscrie intr-o logica schiloada a filmului, care nu face decat sa confirme ce s-a straduit sa demonstreze Justitia romana a anului 2002: ca procurorul Panait era bolnav mintal.

Nebun post-mortem! se numeste editorialul pe care l-am scris atunci in Adevarul. Nu exista niciun fel de document medical, internare sau diagnostic, care sa mentioneze vreo problema psihica a procurorului Panait. Dimpotriva, trecuse testul psihologic pentru admiterea in magistratura.

Toata activitatea lui la Parchetul General fusese competenta, dinamica, cat se poate de coerenta. Insemnarile cu pix rosu ale procurorului Panait in legatura anchetarea procurorului Alexandru Lele la Oradea, publicate tot in Adevarul, aratau un meserias meticulos, riguros, cat se poate de rational si stabil psihic.

Click pe aceeasi tema:  IATA 15 filme pe care TREBUIE sa le vezi la CINEMA in urmatoarele 6 luni

Comportamentul lui alterat brusc in ultimele zile si ore de viata nu e al unui nebun, dar al unui omagresat psihic de catre cineva, al unei victime a manipularii mentale, facuta cu mijloace profesioniste, de tip inductie obsesionala, santaj cu amenintare, conditionare hipnotica, care nu sunt aiureli gen flacara violet. O manipulare careia a incercat sa i se opuna pana in ultima clipa.

Or, ce vedem la dl Giurgiu? Un Panait fost participant la partide de sex in grup reguleaza caineste, in calitate de profesor, o studenta (astea sunt adaugirile „creative”, artistice, ale regizorului la realitate, probabil, tot in memoria lui Cristian Panait, menite sa faca filmul mai prizabil pentru publicul de mall), pe urma i se ia dosarul Lele si e pus el insusi sub ancheta. Obsedat ca e microfonat peste tot si ca ii este amenintata viata de catre „serviciile secrete”, avand si doua femei pe cap, curajosul si corectul Panait da in depresie maniacala si se sinucide.

Vezi pe pagina urmatoare video >>>









spre