Se sinucide fiindca avea viata grea, si nu putea sa lupte cu ea. Ca un fricos absolut, se sinucide ca sa nu fie omorat – asta e „logica” jignitoare pe care i-o atribuie dl regizor Giurgiu. Niciun cuvant, nicio imagine in film despre faptul ca adevaratul Panait era foarte credincios, mergea des la biserica si avea duhovnic – pentru un astfel de om, sinuciderea e un mare pacat.
Colegul lui de breasla, procurorul Lele, prima tinta a cercurilor de putere in afacerea de la Oradea, si el suspendat din functie, anchetat si supus presiunilor de tot felul, s-a judecat cu Parchetul General din 2002 pana in 2008, castigand toate procesele si fiind repus in functie.
Mai mult, insultarea, nicidecum cinstirea, memoriei procurorului Cristian Panait merge pana la a i se pune in carca infractiuni grave imaginate de scenarist si regizor. Folosind un asa-zis „prieten” din procuratura militara, Panaitul lui Giurgiu „face rost”, in mod cat se poate de ilegal, de stenogramele unor interceptari ale SRI. Deci, nu pe baze profesionale si legale isi face el dosarul in cazul Lele, ci scurtcircuitand, incalcand legea. Dupa care, dl Giurgiu il pune sa-i transmita acest dosar, cu respectivele stenograme obtinute ilegal, tocmai anchetatului Lele – comunicarea de date din dosarul in derulare e o fapta de maxima gravitate si descalificanta pentru un procuror.
De ce toata imbarligatura asta scenaristica? Pentru ca dl Giurgiu muta axa cazului Lele-Panait de pe PSD pe „serviciile secrete”, mai exact, Securitatea eterna.
Ce s-a intamplat in 2001 si 2002 la Oradea este un caz de coruptie pesedista la nivel inalt. In film este prezentat episodul descinderii pentru perchezitie condusa de procurorul Panait in locuinta lui Lele. E o reconstituire fidela, cadru cu cadru, a secventelor reale, inregistrate pe caseta atunci de televiziunea locala. Cu o mare si lata exceptie – replica lui Lele catre Panait: „Vreau sa ma asigur ca se procedeaza corect, pentru ca dumneata esti trimis aici de Nastase!”. Pe asta, dl Giurgiu a sarit-o, „artistic”, „creativ”…
Adrian Nastase este cel care a determinat punerea in libertate a lui Adrian Tarau, fiul prefectului PSD Aurel Tarau, arestat de procurorul Lele pentru implicare intr-o retea de criminalitate transfrontaliera. Liderul PSD si prim- ministru a influentat Justitia, dupa ce declarase ca nu-i plac arestarile de vineri seara, astfel incat Lele a fost silit sa revoce arestarea lui Adrian Tarau, cel care sponsorizase masiv PSD, cu bani negri, pentru ca tatal Tarau sa fie numit prefect de Bihor.
Indata ce s-a vazut liber, Adrian Tarau a fugit in America, la Chicago.
Realitatea e mult mai tare si mai ascutita decat fictiunea d-lui Giurgiu. Stresat de faptul ca despre filmul d-sale se spunea ca da in Ponta, a carui posibila implicare in cazul Panait-Lele s-a tot vehiculat in presa, dl Giurgiu a organizat o proiectie restransa a peliculei inainte de alegerile prezidentiale din toamna, in care dl Ponta pleca mare favorit. Si, da, dl Ponta si PSD s-au linistit, nu era nicio problema.
Ba s-a bucurat acum si dl Basescu, care a vazut De ce eu? si l-a declarat bun. Normal, pentru ca realizatorii, incepand sa filmeze prin aprilie 2014, au constatat ca se afla in anul „Serviciilor”, inaugurat de dl Basescu cu prilejul pozarii E. Udrea, A. Bica si A. Topoliceanu sopingind in februarie, la Paris. Drept care, in locul megaafacerii pesediste de coruptie si imixtiune politica in Justitie, au bagat interceptari, stenograme, fotografii cu camera ascunsa, totul intr-o zeama de complot sereisto-securist, in stilul clasicelor thrillers occidentale de gen.
Cat priveste analiza cinematografica a filmului, nu mentionez decat „cantarile” folk, pop, pian glamoros de holul hotelului si ohtaturi de inima albastra, bagate periodic pentru fezandarea inimatului spectatorului si ca o compensatie pentru ca se aude prost ce vorbesc personajele.
Frumoasa melodie „Noi, nu!”, interpretata de Anda Calugareanu, pe versurile lui Nicolae Labis, afirma exact contrariul a ce se arata in film ca ar fi facut procurorul Panait: noi, nu, niciodata, nu vom muri inainte ca trupul sa ne moara! Cristian Panait, carevasazica, face parte dintre cei ce si-au pierdut „credinta-n izbanda pe-aceste mereu miscatoare poteci”, in vreme ce Noi – care Noi? Probabil dl Giurgiu si echipa filmului de vreme ce d-sa ne-a rugat in mod expres sa ramanem asezati, sa vedem genericul de final si sa ascultam melodia – , nu!
Atunci, in 2002, spuneam, intr-o emisiune a lui Marius Tuca dedicata cazului Panait, presei si coruptiei, ca n-am sa pot rasturna ca gazetar colosul pesedist instalat peste tara, asta nu sta decat in puterea oamenilor, prin vot, dar ca voi face tot ce pot ca sa apar amintirea procurorului Panait.
Ceea ce fac si acum.
Sursa: nasul.tv
