Acasă Stirile zilei Justitia NICUSOR CONSTANTINESCU a fost PRINS in TURCIA! Urmeaza extradarea in ROMANIA!

NICUSOR CONSTANTINESCU a fost PRINS in TURCIA! Urmeaza extradarea in ROMANIA!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Presedintele suspendat al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost prins in Turcia si urmeaza sa fie extradat in Romania, pentru a fi arestat preventiv in dosarele in care este judecat.

Nicusor Constantinescu a fost retinut marti, la o sectie de politie din Istanbul, si urmeaza sa fie dus la o instanta, pentru confirmarea mandatului de urmarire internationala emis pe numele lui dupa ce Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea lui preventiva.

Dupa ce autoritatile turce vor incuviinta extradarea lui Nicusor Constantinescu, in baza mandatului de urmarire internationala, acesta va fi preluat de catre politistii romani si adus in tara, au mai spus sursele citate.

Ministerul Justitiei a transmis, saptamana trecuta, autoritatilor din Turcia documentelor necesare pentru aducerea in tara a lui Constantinescu, judecat in mai multe dosare.

Presedintele suspendat al Consiliului Judetean Constanta ar fi in Turcia de mai bine de o saptamana. Inainte de a ajunge in Turcia, Nicusor Constantinescu s-a aflat in SUA. Cererea de extradare a lui Nicusor Constantinescu, formulata ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost insa respinsa de autoritatile din Statele Unite ale Americii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, declara, la inceputul lunii septembrie, ca exista informatii cu privire la locul in care se afla Nicusor Constantinescu, dar procedurile de extradare nu sunt publice si “orice risc de forma sau de fond risca sa prelungeasca procedura sau sa o anuleze”.

Nicusor Constantinescu a trimis, la inceputul lui septembrie, un memoriu procurorului general al SUA, Eric Holder Jr., in care sustinea ca justitia romana e controlata de DNA si cerea respingerea oricarei cereri de arestare ce va ajunge in SUA pe numele sau, potrivit unui document obtinut in exclusivitate de MEDIAFAX.

“Acest memoriu pe care vi-l transmit (cred ca este primul pe care il primiti din Romania) este menit a va clarifica cu probe asupra faptului ca in aceasta cauza sistemul judiciar din Romania in ansamblul sau este imperfect; jusititia prin institutiile sale nu garanteaza realizarea unui proces echitabil, transparent, independent si impartial incalcandu-se in mod real prezumtia de nevinovatie a clientului meu”, a aratat avocatul Catalin Dancu, in preambulul documentului citat.
Dancu a mai scris in memoriu ca “intrucat a fost emis un mandat international de urmarire si arestare cu consecinta aducerii sale in tara, va solicit respectuos ca in analiza memoriului si a documentelor anexa sa nu dati curs solicitarii autoritatilor romane de a pune in aplicare pe teritoriul SUA acest mandat si de a refuza executarea mandatului ca urmare a incalcarii legii”.

Tribunalul Bucuresti a dispus, in 23 iulie, arestarea lui Constantinescu, urmare a propunerii facute de DNA dupa mediatizarea unor imagini in care acesta fumeaza la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti.

Solutia a fost mentinuta in 7 august de Curtea de Apel Bucuresti, care a aratat, in motivarea deciziei, ca apararea lui Constantinescu nu s-a bazat pe inscrisuri medicale credibile care sa arate ca “inculpatul se afla internat in stare grava intr-un spital din New York”, la momentul cererii Directiei Nationale Anticoruptie.

In 29 august, tot Curtea de Apel Bucuresti a admis o contestatia in anulare a procurorilor anticoruptie, stabilind astfel ca Tribunalul Bucuresti sa emita mandat european de arestare pe numele lui Nicusor Constantinescu si sa-l dea pe acesta in urmarire internationala.

Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat international de arestare, dupa ce acesta nu a revenit in tara in urma unei operatii facute in SUA. Masura de arestare, dispusa de Tribunalul Capitalei, nu a fost insa mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.

Nicusor Constantinescu arata, intr-un comunicat transmis recent, ca a informat mai multe institutii, intre care Ambasada SUA si Departamentul de Stat al SUA, despre “deciziile abuzive” luate impotriva sa.

Sursa: mediafax.ro