Jurnal de bord 2: Ramallah capitala administrativa a Palestinei
De la Mahmoud Abbas la Mahmoud Darwish
Dupa ce am traversat elegantul si foarte bine intretinutul Ierusalim, cucerit in 1967 de armata israeliana, si mai ales dupa ce ne-am lasat bine controlati la punctele de iesire din Teritoriile Palestiniene, am intrat in orasul Ramalah, cunoscut ca si „Mireasa Palestinei”, pentru frumusetea simpla si salbatica a dealurilor din piatra alba. Situat la o altitudine de 900 de metri deasupra nivelului marii, Ramalah are un climat foarte placut, mai racoros decat al oraselor din jur, ceea ce face, ca vara sa fie foarte frecventat. In secolul al XII-lea cruciatii francezi au ridicat o fortareata in orasul vechi, putandu-se observa vestigiile turnului At-tira.
Astazi, la Ramallah se afla inima administrativa a Palestinei, presedintia, guvernul si principalele companii comerciale. Spre deosebire de Bethleem, aici populatia este majoritar musulmana, dar foarte apropiata de crestini, intrucat la Al-Bireh, orasul geaman situat pe creasta centrala a muntelui Palestinei, conform traditiei, Iosif si Maria s-au odihnit pe drumul lor de la Ierusalim la Nazareth, atunci cand au descoperit ca il pierdusera pe pruncul Iisus. In acest loc sfant, in 1128, cruciatii au ridicat Biserica Al-Bira. In 1514, sub ocupatia otomana, in perioada Ayyubida, a fost transformata in moschee.
Centrul Ramallei este zgomotos si plin de viata, strazile foarte aglomerate, se construieste cu o ravna cel putin bizara, blocuri inalte din piatra cu 14 etaje, in speranta ca palestinienii cu cetatenie israeliana vor prefera sa se mute aici, intrucat pretul unui apartament cu trei camere este de aproximativ 60.000 de dolari, fata de unul similar in Ierusalim care ajunge si la 300.000 de dolari.
Echipa noastra de jurnalisti a fost primita de presedintele Mahmoud Abbas, care a raspuns destul de eliptic la intrebarile mai putin confortabile, legate de cresterea violentei in scolile palestiniene, sau de ce nu s-au mai organizat alegeri din 2009, cand a expirat mandatul domniei sale. In schimb ne-a oferit o perspectiva a avansarii colonizarii statului Israel, pornind de la Palestina istorica cu un teritoriu de suta la suta si care pierde in 1937 doua zeci de procente, apoi in 1947, cincizeci si sase de procente, in urma razboiului din 1967, ajungand sa controleze doar 22% din teritoriu. Astazi, din cauza unilateralismului israelian, palestinienii se mai pot bucura doar de 12% din tara, care candva a fost a lor.
Este interesant cum SUA si URSS au impartit, incepand cu 1947, sferele de influenta din Tara Sfanta. Daca Israelul este finantat de catre americani, palestinienii au fost incurajati, cel putin pana la prabusirea imperiului sovietic, de catre Kremlin. Incepand cu 1980, Mahmoud Abbas a studiat la Moscova, obtinand in 1986 doctoratul in istorie la Universitatea Patrice Lumumba, cu teza in limba rusa: „Conexiuni intre sionism si nazism 1933-1945”. Frapant, este faptul ca in aceasta lucrare, el aduce argumente solide privind acordul din 1930 dintre regimul nazist si Agentia Evreiasca, cu privire la cooperarea Judenraturilor create de nemti in Ghetouri si colaborarea sionistilor la genocidul impotriva poporului evreu. Conform tezei lui Abbas, acest genocid este continuat si astazi de sionisti, impotriva poporului palestinian, tinut intre gardurile de sarma ghimpata si condamnat la saracie, printr-un control strict al politicienilor de la Tel Aviv.
Foarte interesant a fost si faptul ca delegatia noastra a intrat fara sa ne fie controlate pasapoartele, doar pentru simplu fapt ca suntem din Romania. Cred ca palestinienii sunt printre foarte putinii oameni de pe planeta, care se bucura sincer cand aud de noi. Imediat devin prietenosi, calzi si foarte cooperanti, semn ca fraternitatea dintre Ceausescu si Yaser Arafat dainuie si dincolo de mormant.
Si apropo de asta, am fost apoi la mausoleul lui Yaser Arafat, loc de perelinaj pentru palestinieni si in cele din urma am ajuns la muzeul Mahmoud Darwish, poetul lor national si nationalist, care la doar 7 ani, in 1948 a fost nevoit sa se refugieze cu familia in Liban, in urma sangeroaselor lupte dintre evrei si arabi. In memoriile sale, isi aminteste: Statutul nostru, conform legisla?iei israeliene, era acela de <absenti prezenti>, in alte cuvinte fizic prezenti, dar fara documente. Pamantul nostru ne-a fost confiscat si am fost nevoiti sa traim ca refugiati.”
Dupa terminarea studiilor secundare in satul Kufr Yasif, Mahmoud Darwish a aderat la Partidul Comunist Israelian, Rakah, si a lucrat ca redactor pentru publicatiile partidului – Al-Itihad s Al-Jadeed. Si el a plecat la Moscova in 1970 pentru studii universitare, dar a fost foarte dezamagit de „Raiul Socialist”. Iata ce scria la maturitate: „Am fost socat de problemele cu care se confruntau oamenii in viata de zi cu zi. Ideea ca Moscova este <un paradis pentru saraci>, s-a evaporat din mintea mea, pentru ca lucrurile nu erau deloc asa. Mi-am pierdut si idealurile legate de comunism, ceea ce m-a facut sa imi pierd increderea in marxism. Era o prapastie imensa intre realitate si ceea ce imi imaginasem.”
In 1973, a aderat la Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, ce a determinat ca autoritatile israeliene sa-i interzica intrarea in Israel, fiind suspectat de activitati teroriste si subversive. Ultima sa vizita in Israel, a avut loc pe 15 iunie 2007, cand a participat la un recital de poezie la Auditoriul Muntelui Carmel din Haifa. Cu aceasta ocazie, Darwish a criticat disputele violente dintre cele doua partide politice palestiniene, Fatah ?i Hamas. S-a stins din viata in 2008 si a fost inmormantat in curtea Palatului Culturii din Ramallah, care a fost denumit dupa numele sau.
