Zeul caruia dacii ii inchinau sacrificii umane, Zamolxis, ar fi trait intr-o pestera a muntelui sacru, din care izvora un parau. „Muntele a fost socotit sfant si s-a numit asa. I se zicea Kogaionon si la fel a fost si numele raului care curgea pe langa el”, relata geograful antic Strabon, in urma cu peste doua milenii.
Naturalistul Alexandru Borza, membru fondator al Academiei de stiinte din Romania, argumenta ca Varful Gugu din Masivul Retezat – Godeanu ar putea fi vechiul munte sacru al dacilor.
„Gugul este singurul munte inalt care prezinta in varf o pestera locuibila, departe de sate si orase, totusi accesibila, cu o priveliste larga peste trei provincii, prezentandu-se insusi muntele, cu pozitia sa dominanta ca o culme ce-ti inspira admiratie si veneratie fata de puterile mistice care ocarmuiesc lumea. Pentru aceea cred ca numai acest munte, cu numele ce aduce la forma transmisa noua de izvoarele istoriei, poate fi Kojyawvov, muntele sfant al lui Zalmolxe, venerat de daci si locuit de marele preot, cautator al semnelor ceresti din locuri cu larga vedere, traind pentru binele poporului o viata sobra si aducand jertfa la timpul potrivit”, scria Alexandru Borza, in volumul „Sanctuarul dacilor”.
Academicianul respingea ipoteza ca muntele sfant ar fi putut fi identificat cu alte varfuri montane ale Carpatilor.
Vladimir Brilinsky, administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia, vechea capitala a Daciei, sustine ca locul sacru al stramosilor nostri ar putea fi Varful Godeanu, apropiat cetatilor dacice din Muntii Orastiei. Cu tot respectul pentru opiniile tuturor celor care situeaza Kogaionul in alte parti, dar fara a fi intrutotul de acord cu acestea, venim astazi sa argumentam plasarea Muntelui Sfant al geto-dacilor, pe varful Godeanu.
Printre argumentele aduse de Brilinsky sunt urmatoarele: Varful Godeanu se afla inconjurat de cea mai mare concentrare de asezari civile militare si religioase reperate si cercetate din toata Dacia; la poalele Godeanului se afla cele mai multe sanctuare din toata Dacia, opt la Sarmizegetusa, trei la Fetele Albe si alte cateva zeci la Pustiosu, Rudele, Meleia si Tampu; este singurul varf care este vizibil de pe culmile tuturor cetatilor dacice din zona inclusiv de pe cetatatile Capalna si Golu aflate la o distanta apreciabila de acesta; contine toate elementele descrise de Strabon si Herodot in ceea ce priveste relatia varf – sanctuare religioase – pestera – apa sacra;
Niciunde pe teritoriul de astazi al Daciei nu exista atata concentrare de conservare a mostenirii dacice ca in acesta zona care inconjoara Godeanul.
Secretele muntelui Godeanu
Muntele sacru purta numele Kogaion (Kogaionon), iar izvorul lui era, de asemenea, considerat sfant. Vorbind despre Zamolxis, divinitatea venerata de daci, Strabon afirma ca „mai intai, Zamolxis s-ar fi facut preot al zeului cel mai slavit la ei, iar dupa aceea a primit si numele de zeu, petrecandu-si viata intr-o pestera, pe care a ocupat-o el si unde ceilalti nu puteau intra. Se intalnea rar cu cei din afara, cu exceptia regelui si a slujitorilor acestuia”.
Despre pestera lui Zamolxis sau locuinta sa subterana din munte a relatat si istoricul Herodot, in urma cu doua milenii si jumatate. A descris, in opera sa, populatia care stapanea tinuturile Muntilor Carpati si zeitatea ei, Zamolxis, cel care le-ar fi propovaduit nemurirea.
Herodot remarca obiceiul neobisnuit al getilor, prin care il venerau pe Zamolxis. „Iata in ce chip se socot ei nemuritori: credinta lor este ca ei nu mor, ci ca omul care piere se duce la Zamolxis, divinitatea lor, pe care unii il cred acelasi cu Gebeleizis. Tot in al cincelea an arunca sortii si intotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul il trimit in solie la Zamolxis, increditandu-i de fiecare data toate nevoile lor”, informa autorul antic. Acesta vorbea si despre sacrificiile intalnite la daci, care puteau avea loc pe muntele sfant. „Trimiterea solului se face astfel: cativa dintre ei, asezandu-se la rand, tin cu varful in sus trei sulite, iar altii apucandu-l de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, il leagana de cateva ori si apoi, facandu-i vant, il arunca in sus peste varfurile sulitelor. Daca, in cadere, omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci il invinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut ii spun solului cat mai e in viata”, informa istoricul.
Sursa: Adevarul