Afirmatiile de mai jos au fost facute in anul 1998 de catre un om politic al carui nume e bine sa-l aflati la final, pentru ca nu inteentionam s-ai ridicam osanale cu doar sa ne plangem soarta. Nu este o conspiratie ci mai degraba o constatare a ceea ce ni se intampla fara ca sa putem reactiona, asa cum fac alte popoare… Pastrati-va calmul si lecturati pana la final, apoi comparati cu evenimentele contemporane din ultimii 20 de ani, potrivit criterii.ro.
Cititi aici:
“FMI si Banca Mondiala reprezinta o serie de interese, in primul rand interesele celor sapte mari puteri superindustrializate, care detin peste 56% din pachetul de actiuni al celor doua banci. Ca sa fiu sincer cu dumneavoastra, pot sa afirm ca ei reprezinta in domeniul financiar-monetar, dar si in politicile economice, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generala, una si aceeasi, pe care o aplica in toate tarile aflate in tranzitie, fara sa tina seama de specificul si de evolutia tarii respective, de perspectivele ei de dezvoltare. Este un program perfect din punct de vedere teoretic, dar care poate provoca efecte negative, mai mari sau mai mici, in functie de conditiile concrete din fiecare tara. Personal, nu cunosc vreo tara care sa fi obtinut succese in urma aplicarii masurilor de ajustare structurala impuse de FMI si Banca Mondiala.
Din contra, au avut ca efect adancirea crizei economice, agravand situatia deja critica a celor saraci. In cartea sa «Scandalul si Rusinea», editata in 1997, Bertrand Schneider – o mare personalitate a Clubului de la Roma – spunea: «Intr-adevar, campul vizual al Bancii Mondiale s-a ingustat intr-o asemenea masura incat ea sfarseste prin a reprezenta o sursa de saracie si de subdezvoltare in contradictie totala cu insusi spiritul misiunii sale». Un eveniment semnificativ in ceea ce priveste «succesul» celor doua organisme financiare internationale s-a petrecut in urma cu circa doi ani, cu prilejul celei de-a 50-a aniversari a FMI si BIRD. Organizatii neguvernamentale din intreaga lume au organizat in paralel un forum sub lozinca «50 de ani ajung». Toti participantii au fost alaturi de Vandana Shiva cand aceasta a cerut «un minut de tacere» pentru victimele genocidului practicat de Banca Mondiala si FMI.”
“Masura care ni se cerea era de lichidare rapida a tuturor societatilor comerciale cu pierderi, care nu-si pot onora obligatiile financiare fata de furnizori, bugetul de stat si de asigurari. Era o analiza economica la rece care nu tinea seama de situatia concreta din tara, de efectele dezastruoase pe care le-ar provoca asupra intregii societati, pe termen mediu si lung, punerea in aplicare a masurilor propuse de aceste organisme financiare internationale
In 1993, cand se purtau aceste discutii, aproape intreaga economie se afla in blocaj financiar, mai bine de jumatate din industrie isi inchisese portile (in primii trei ani de dupa revolutie se produsese deja o restructurare, involuntara, haotica), agricultura se afla in plina criza, nemaiputand sa asigure securitatea alimentatiei populatiei, subcapitalizarea societatilor comerciale atinsese cote alarmante (creditul pentru productie depasea, in medie, 75% din necesarul de capital circulant) in mare parte si ca efect al practicarii de dobanzi real pozitive exagerate timp de trei ani. Si nu uitati ca economia ajunsese in aceasta stare dupa punerea in aplicare de catre guvernanti a masurilor impuse prin acorduri de catre FMI si Banca Mondiala.”
“Am privatizat 2800 de unitati si, ma rog, se poate comenta ca au fost multe sau ca au fost putine, dar criteriul nu a fost numarul lor ci oportunitatea de a le privatiza, cresterea productiei, a calitatii acesteia in conditii superioare de profitabilitate. Nu mi-as fi putut permite in nici un caz sa scot la privatizare societatile cele mai profitabile, sa scot la vanzare fabricile de ciment care faceau doua sute de miliarde profit pe an si sa le dau unui investitor strategic.
Trebuie sa spun ori de cate ori am prilejul ca aceste societati trebuiau scoase la momentul oportun la privatizare, respectiv cand ar fi existat conditii de participare a capitalului autohton la acest proces si prin oferta publica si in orice caz printr-o formula adecvata care sa conduca la spargerea monopolului. Mai ales ca la fabricile de ciment – ca sa raman doar la acest exemplu – nu era nevoie de investitii deosebite, poate de cateva milioane de dolari ca sa fie cumparate filtrele pentru a diminua poluarea. Am realizat ca este o crima sa dai din mana societatile cele mai profitabile, sa faci ceea ce a spus la un moment dat Florin Georgescu despre ceea ce se intampla acum, respectiv ca «se nationalizeaza pierderile si se privatizeaza profiturile».
Mi se cerea atunci – si iata ca dupa aceea s-a si realizat – sa facem privatizarea la norma, conform unui plan, fara sa privesc in perspectiva, sa vad in ce masura este profitabil pentru economia nationala.”
“Romania, la inceputul lui 1995, incepuse sa aiba o imagine excelenta in mediile politice occidentale si mai ales pe piata privata de capital. Deci, se impunea sa procedam ca celelalte tari, Ungaria, Polonia, Cehia, sa iesim pe piata privata de capital de unde sa luam doua, trei miliarde de dolari, bani pe care sa-i introducem in totalitate in rezerva valutara a statului pentru a da incredere in moneda nationala. Era o masura obligatorie, pe care altii au realizat-o, fiindca in acest fel puteam iesi de sub dependenta totala de FMI si Banca Mondiala. (…) Am avut discutii destul de dure cu guvernatorul Bancii Nationale, discutii care nu au dat rezultate. Sigur, Banca Nationala n-a spus nu, de altfel o si ajutasem sa poata iesi pe o astfel de piata, cu ajutorul ambasadorului nostru in Japonia, domnul Dijmarescu, cu care am colaborat personal pentru a intra in legatura cu societatea financiara Nomura.
Nu s-a spus deci un «nu» ferm, dar m-a deranjat enorm – si o spun pentru prima oara – faptul ca in urma acestei discutii intr-un cerc restrans, care avea un caracter oarecum confidential, reprezentantul misiunii FMI a venit urgent la Bucuresti.Cineva il informase ca premierul forteaza iesirea pe piata privata de capital. L-am intrebat de ce este interesat de aceasta problema, i-am explicat ca rolul sau este sa-si vada de atributiile pe care le are, ca FMI si Banca Mondiala sunt totusi banci internationale, unde si tara noastra este actionar si ca nu au dreptul de a trage la raspundere guvernul pentru intentia de a atrage si alte surse financiare externe. Discutia s-a inchis foarte rapid.”
Aceste fragmente au fost extrase din cartea “Romania – jocuri de interese”, interviu cu fostul prim-ministru Nicolae Vacaroiu, realizat de ziaristul Gheorghe Smeoreanu.
Aparuta in 10.000 de exemplare, in 1998, cartea nu se mai gaseste.
Pentru afirmatiile facute, Nicolae Vacaroiu a fost calomniat, imaginea sa a fost compromisa de specialisti in manipulare, apoi a fost obligat sa se retraga din politica.
Asa patesc cei care spun adevarul !
Daca ai citit, ai inteles si crezi ca asa stau lucrurile, DA SHARE !
sursa: criterii.ro
