Vasile Ernu a facut o comparatie a luptei anticoruptie din Romania zilelor noastre cu cea care a avut loc in Uzbekistan in urma cu 30 de ani.
„Acum patru-cinci ani am pariat pe ceva. Din pacate se pare ca am cistigat pariul. Pariul spunea cam asa: felul in care se duce si e instrumentata toata aceasta “lupta anticoruptie” in Romania se va termina ca in Uzbekistan. Povestea seamana incredibil de mult iar rezultatele si mai mult.
Povestea din Uzbekistan a devenit un soi de lectie de manual pentru oricine vrea sa priceapa cite ceva din ceea ce este coruptia mare, cum functioneaza si mai ales care sint riscurile cind abordezi acest fenomen in stil heirupist mergind direct la efecte si cind crezi ca arestarea vinovatilor rezolva fenomenul. si mai ales cum anticoruptia devine instrument de lupta intre structuri de putere. Coruptia nu este ceva ce trebuie tratat exceptional si in afara cadrului institutional si legal déjà existent. Dar asta e o alta poveste. Sa revenim la povestea noastra.
Fenomenul coruptiei uzbece s-a numit “Afacerea bumbacului” iar in limbajul puterii acelor vremuri (sfirsitul anilor 70 si anii 80) el se numea “Afacerea uzbeka”. Kremlinul dadea de inteles ca aceasta coruptie este specifica “poporului uzbek” mai putin educat, dispus sa dea si sa ia mita, mai putin civilizat si, asa, mai asiatic in apucaturile sale. Suna cunoscut, nu?
Povestea a inceput simplu. S-au desoperit intimplator in ceva kislakuri (sate) uzbece intr-un amarit de kolhoz niste acte care una spuneau pe hirtie si altele erau datele reale. Niste baieti cinstiti s-au apucat sa cerceteze cazul si cind au inceput sa sape s-au speriat. Furtul aparent minor si banal care semana cu un furt conventional din spatiul sovietic avea sa duca spre un iceberg in care era vorba de sume colosale si de legaturi care duceau din kislakul amarit, spre Taskent, capilata RSSUzbeka si de acolo spre Moskova, adica direct la Kremlin. Pentru cine nu stie Uzbekistanul era Republica specializata cu cresterea si cultivarea bumbacului, el fiind resursa de baza a acestei tari in acea vreme.
si a inceput lupta anticoruptie. Cum? in loc sa se caute cauzele fenomenului si sa se gaseasca solutii, anticoruptia a fost transformata intr-o lupta politica care se va ducea intre patru mari institutii: Partidul, KGB, Internele si Procuratura. O lupta pe viata si moarte. in anii perestroikai povestea a intrat in spatiul public si in media, aceasta jucind un rol imens in toata aceasta lupta. Presa deconspira pe surse tot iar noi statam si priveam ca la teatru.
Atunci aceasta afacere a fost atit de spectaculoasa ca oamenilor pur si simplu nu le venea sa creada. Arestari televizate a unor personalitati din esalonul 1 a puterii in direct. Televiziunile aratau averile acestora: case imense, gramezi de bani si aur etc. Pentru omul simplu impactul a fost imens.
Povestea e lunga si fascinanta. Rezultatul: de institutiile statului s-a ales praful. Cel mai putin au avut de suferit Serviciile (KGB). As putea spune ca KGB a avut de cistigat. in schimb Partididul, Internele, Procuratura si sistemul administrativ au iesti tare rau din aceasta lupta. De industria bumbacului nu mai spun. De oamenii simpli care lucrau acolo ce sa mai spun? Iar Uzbekistanul in loc sa-si resolve o problema mare a fost aruncat in haos total: cu toata viteza inapoi. Colapsul final a avut insa mai multe cauze.
Ce stim astazi despre “Afacerea bumbacului”? stim ca “lupta anticorupte” care se facea cu surle si trimbite, in direct, cu catusele la vedere, cu banii la vedere, si care promitea “dreptate si adevar” a fost de fapt un mare spectacol pentru multime si o mare lupta intre institutii. Mai stim ca marea parte a celor arestati si condamnati au fost doar niste “piese importante de sacrificiu” si niste “victime” in lupta dintre cele patru institutii. A existat coruputie? O, da, imensa. Erau vinovati acei oameni? O, da. insa ei au picat nu pentru ca erau corupti ci pentru ca erau parte a unei institutii, au picat selectiv si aleatoriu: institutiile au incalcat toate regulile posibile in luptele dintre ele. Astazi stim cum a functionat masinaria. Lupta anticoruptie a fost ca lupta pentru pace de stil vechi: vom lupta pentru pace pina nu va mai ramine piatra pe piatra.
imi veti spune ok, lasa-ne cu povestile astea ca era comunism. Va pot spune doar atit: institutiile erau ceva mai stabile atunci (dureros de stabile). E doar o constatare. Atunci inca nu exista o a cincea institute foarte puternica care azi face legea: capitalul privat care este una din partile foarte active si eficiente in dezvoltarea fenomenului numit marea coruptie. Exista un capital de stat dar era infinit mai slab decit cel privat de azi. Diferenta de atunci si astazi e ca atunci coruptia se impartia la patru institutii iar azi se imparte la cinci institutii. si impartirea sau mai degraba profitul nu e niciodata proportional. Astazi stim bine cine a pierdut si cine a invins in afacerea uzbeka.
Ghicitoarea mea? Ghici cine detine halca cea mai mare din acest fenomen astazi? Va dau un indiciu: marea coruptie nu e nimic altceva decit o lupta pentru monopolul asupra resurselor prin alte mijloace decit cele legale. (Coruptia tinde insa sa se legalizeze dupa un timp: doar primul milion nu este legal… restul vor fi legale).
Deci Romania a ales calea uzbeca cu rezultate similare: institutii praf, doar una iese oarecum invingatoare, sa vedem care, stat slab, economie devastata, structuri politice discreditate si slabite etc.
in “Afacerea uzbeka” a invins detasat institutia “tehnocrata & apolitica” KGB.
Dar waw ce spectacol am vazut!
Ah si uitasem sa va spun: lupta anticoruptie in stil uzbek a amplificat fenomenul coruptiei.
Pace!”, a scris Vasile Ernu pe pagina sa de Facebook.
