Povestea Virginiei Maracine, profesoara de la Facultatea de Cibernetica, devenita paramedic SMURD dupa ce ASE (n.r. – Academia de Studii Economice din Bucuresti) a pierdut sapte studenti si absolventi in incendiul de la Colectiv ne arata ca mai exista speranta.
Virginia Maracine nu are timp, caci atunci cand nu e in sala de curs sau la vreun seminar, e ocupata cu redactarea de articole stiintifice, cu pregatirea cursurilor si a conferintelor, ”dadacirea” studentilor pe care ii indruma la licenta sau disertatie, precum si cu multiplele activitati de voluntariat in care este implicata. si, toate astea, fara jumatati de masura, caci orice face, face ”cu sufletul intreg”.
”Din pacate, mi-am pierdut mult increderea in presa. Imediat dupa Revolutia din 1989, eram abonata la patru ziare si reviste si cu greu ma desparteam de televizor, asa de mare era setea mea de informare. Acum, … sunt ani buni de cand nu ma uit la televizor; fiindca nu suport si nici nu gasesc normala cantitatea de dezinformare (adevaruri rostite sau scrise pe jumatate, informatii gresite voit sau din superficialitate), negativism, mediocritate si uratenie promovata de mass-media…”, a explicat cadrul didactic.
Profesoara e indignata ca unii jurnalisti i-au scos din context afirmatiile, au taiat la montaj parti semnificative din interviuri, au scris ca doar dupa tragedia de la Colectiv, in care si-a pierdut sapte studenti si absolventi, s-a decis brusc sa faca voluntariat. in realitate, de 13 ani profesoara si-a facut din ajutorarea celorlalti un mod de viata: a infiintat in ASE Bucuresti un proiect, ”Academia SpErantei”, prin care studentii sau angajatii din ASE aflati intr-o situatie critica, ei sau familiile lor, dar si copii si batranii institutionalizati sau apartinand comunitatilor vulnerabile material sunt sprijiniti.
intr-un auditoriu studentesc, uneori de peste 150 de fete care te privesc din banci, se ascund povesti, cazuri, poate chiar tragedii. Unii nu mai au bani sa-si continue studiile, altii se confrunta cu probleme grave de sanatate sau pleaca brusc din aceasta viata fara o cauza fizica evidenta, familiile unora devin victime ale inundatiilor sau ale ”urgiei albe”, cum numesc jurnalistii ninsorile abundente. Fel de fel de probleme in fata carora studentii de multe ori ”nu sunt pregatiti sau caliti” si nu stiu cum sa reactioneze.
in cazuri extreme, pe un fond de vulnerabilitate, decid chiar sa-si incheie socotelile cu viata. Da, profesoara Virginia Maracine s-a confruntat si cu astfel de situatii si rosteste cu tristete numele celor care au ales acest gest, chiar daca au trecut zeci de ani de la unele dintre cazuri. insa ”Colectivul” a fost, intr-adevar, incomparabil… ca gravitate, impact si pierderi.
”Incendiul de la Colectiv a fost o culme a acestor situatii critice, confruntandu-ne cu multe cazuri-limita intr-un timp foarte scurt. Adica, sapte decedati dintre studentii sau absolventii ASE-ului. Una e ca pe parcursul unui an intreg universitar sa gestionezi doua-trei situatii de urgenta, de copii cu tumori, care au nevoie de operatii si alta e, ca brusc, sa ai de-a face cu zece astfel de cazuri, din care doar trei tineri sa supravietuiasca”, rememoreaza profesoara.
In incendiul din Clubul Colectiv, din cei 65 de morti, sapte erau din randul studentilor sau absolventilor de ASE. Virginia Maracine si colegii ei din ”Academia SpErantei” au reactionat imediat in fata acestei tragedii.
„Desi era sambata dimineata, in jurul orei cinci m-a trezit telefonul insistent al colegului de catedra si de echipa Academia SpErantei, Prof. Emil Scarlat, care imi anunta tragedia. Avusesem de predat in acea noapte un proiect de absolvire a unui curs post-univresitar si atipisem mult dupa miezul noptii, fara sa mai deschid internetul… Primul meu gand a fost <<cati dintre copii mei din SiSC (Sindicatul Studentilor din Cibernetica) sau din Academia SpErantei or fi mers la concert?. Fiindca stiam cat de mult le place muzica. si mai stiam ca numele acelui club aparuse de cateva ori in discutiile noastre privind organizarea concertelor caritabile…
Al doilea gand a fost la cum putem ajuta. Atunci am mobilizat studentii din SiSC, pe cei din Senatul Studentesc, dar si colegii din echipa Academia SpErantei si am proiectat o campanie in trei directii: donare de sange, identificarea victimelor ASE-ului si, respectiv, strangere de fonduri.
Pe masura ce ne-am gasit studentii si absolventii afectati de incendiu, am gestionat impreuna cu echipa Academia SpErantei si cu ajutorul conducerii ASE relatia cu familiile acestora, fiind o situatie care a adus foarte multa incarcatura emotionala negativa pe termen foarte scurt. Sa porti legatura cu ranitii sau cu membrii famililor celor plecati, sa ii asisti, sa mergi la toate inmormantarile, sa faci formalitatile pentru ajutorul de inmormantare din partea institutiei, sa initiezi si coordonezi campanii de donare de sange, de strangere de fonduri…
Sa dau telefon sau mesaj celor cu care eu am tinut legatura direct si sa intreb: «Ce face fiul dumneavoastra., cum mai este astazi?», a fost cel mai greu! Mai intai aveam un nod in gat, apoi in stomac, simteam ca imi creste tensiunea, ma temeam de un raspuns, de acel raspuns. Trei dintre tineri au murit in noaptea respectiva , dari ceilalti patru care au stat in spital si au plecat dupa saptamani, chiar luni bune (in cazul lui Radu), cand toata lumea credea ca sunt in afara oricarui pericol. Iar eu ii vedeam cu ochii sufletului si ai mintii pe parinti, pe holurile spitalelor, pandind o raza de speranta pentru fiul sau fiica lor. si era atat de multa durere, incat simteai ca urla din toate colturile”, povesteste profesoara.
Durerea a fost cu atat mai mare, cu cat acei studenti au disparut complet neasteptat, fara vreo afectiune sau boala, ieri erau tineri, sanatosi, energici, frumosi, plini de viata si planuri de viitor, iar dupa Colectiv nu mai erau decat trupuri arse, schilodite, sfartecate. Profesoara Maracine de la Cibernetica isi asuma un rol de surogat de parinte pentru studentii ei, chiar daca are peste 500 anual.
Unora le retine numele, altora chipul, unii ii atrag atentia printr-un raspuns inteligent sau prin spiritul glumet. Chiar si atunci cand era pe strada, la Romana, s-a intersectat cu un fost student pe care l-a intrebat cand se va decide sa-si dea, in sfarsit, licenta. Desi e greu de crezut, dascalului ii pasa de fiecare. Asa a fost si in cazul Colectiv.
”Un alt lucru greu de suportat in acea perioada a fost sentimentul de neputinta. Ce poti face pentru un parinte caruia i-a plecat copilul ars de viu? si ce poti sa le spui acestor parinti?! Pentru ca parintii considera ca pe acesti copii ni-i aduc aici, in universitate, iar noi ii preluam cu o incarcatura de responsabilitate, nu oricum. Ei nu sunt doar niste persoane externe cu care m-am intalnit la cursuri, si din momentul in care cursul s-a terminat nu ma mai intereseaza ce se intampla cu studentul meu”, explica profesoara.
Care a fost adevarata motivatie?
Virginia Maracine a fost impresionata de forta celor trei studenti din ASE, supravietuitori ai incendiului din Colectiv. A ramas marcata de puterea lor de a lupta, de curajul si determinarea lor de a merge mai departe. Le stie numele la fiecare, povestea si exemplul lor ”fiind unul dintre motivele care au impins-o catre SMURD”.
intai, a fost atrasa de numele programului, ”Salvator din pasiune”, creat si lansat in Mai 2016 de catre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta din Romania (IGSU), apoi de curiozitatea de a vedea ce se afla inauntru, despre ce este vorba, daca nu cumva este si pentru ea acel anunt. si asa a ajuns sa se informeze, sa intre pe site-ul IGSU-ului si, in cele din urma, sa-si depuna dosarul de inscriere pentru a deveni voluntar ISU-SMURD.
”in primul rand, motivatia mea nu a fost singulara, adica nu s-a intamplat incendiul din Colectiv si eu m-am implicat in acest proiect. M-as fi inregimentat in acest program de voluntariat si daca n-ar fi existat aceasta tragedie (si mi-as fi dorit sa fie asa)”, recunoaste Virginia Maracine. Prima data a devenit „salvatoare de vieti” acum 21 de ani. Nepotul ei, pe atunci de numai trei anisori si jumatate, a intrat pe neasteptate in coma. Era iarna, ambulanta a venit abia dupa o ora si jumatate si a fost necesar sa faca fata situatiei, sa-l resusciteze, fara sa aiba cunostintele de prim-ajutor necesare. De-a lungul timpului, viata a pus-o in tot felul de circumstante dramatice, in care a fost nevoie sa se salveze sau sa invete sa ii salveze pe cei dragi, oameni si animalute deopotriva. ”Pentru mine viata este sfanta, forma in care este intrupata are prea putina importanta: om, animal, pasare, copac, sufletul nostru are, oricum, aceeasi Sursa…”, scrie A1.
