Acasă Stirile zilei Olanda a introdus „Cardul canabis”

Olanda a introdus „Cardul canabis”

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

„Cardul canabis” a fost deja introdus în sudul ţării, iar acesta le rezervă accesul în cafenele doar locuitorilor Olandei, proprietarii localurilor declarând deja că vor sfida noua legislaţie.

Temându-se de pierderea profitului şi de necesitatea de a face disponibilizări în rândul personalului, proprietarii cafenelelor se opun „cardului canabis”.

La Maastricht (sud-est), în apropiere de frontiera belgiană şi germană, unde 1,4 milioane de turişti vin să se aprovizioneze în fiecare an cu canabis, unii proprietari de cafenele au asigurat că vor sfida noua legislaţie.

Autorităţile municipale au declarat la rândul lor că sunt pregătite să impună respectarea măsurii şi să aplice sancţiuni dacă va fi nevoie, în special ordonând închiderea temporară a localurilor.

„Cardul canabis” trebuie aplicat începând de marţi în provinciile din sudul Olandei (Noua Zeelandă, Brabantul de Nord şi Limburg), la frontiera cu Belgia şi Germania, iar din 2013 în restul ţării.

Această nouă legislaţie este destinată luptei împotriva problemelor – ambuteiaje, bătăi nocturne şi proliferarea vânzătorilor de droguri pe străzi – provocate de afluxul de milioane de străini veniţi să se aprovizioneze cu canabis în Olanda.

Autorităţile olandeze au plasat recent la frontieră panouri luminoase care anunţă noua interdicţie, cu sloganul „Noi reguli, fără droguri”.

Deși proprietarii a 19 cafenele din Olanda au sesizat pe 18 aprilie justiţia olandeză pentru ca acest „card canabis” să nu fie introdus, tribunalul din Haga a respins cererea lor.

Posesia, consumul şi vânzarea cu amănuntul a mai puţin de cinci grame de canabis, în cafenele, sunt tolerate în Olanda din 1967. Cultura şi vânzarea en gros, controlate de grupuri infracţionale, sunt interzise.

Ministrul belgian de Interne Joëlle Milquet a declarat luni că schimbarea legislaţiei generează temeri privind o „virare către vânzările ilegale” pe teritoriul belgian, dar a asigurat că Belgia este gata să sancţioneze turiştii drogurilor.

Andreea Mușatescu