Acasă Stirile zilei Analiza rece a mitingurilor PSD! Partidul s-a intors in anii ceausismului

Analiza rece a mitingurilor PSD! Partidul s-a intors in anii ceausismului

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

La ce-i folosesc Partidului Social Democrat „mitingurile de sustinere pentru Guvernul Grindeanu”? Ca sa arate ca poporul il iubeste, chit ca „noaptea ca hotii”? Ca sa arate ca ai lor sunt mai multi decat ceilalti? Ca sa-i satisfaca lui Liviu Dragnea orgoliul ranit?

Imaginile pe care a reusit sa le transmita partidul dupa mitingurile din Arges si Dambovita sunt departe de ce spera dl Dragnea cand a comandat „un milion de pesedisti in strada”. Tristele procesiuni de oameni necajiti stransi cu arcanul de prin comune si scari de bloc ca sa tipe „PSD, PSD” nu transmit forta si sustinere, ci, dimpotriva, deznadejde, confuzie, deruta, scrie jurnalistul Florin Negrutiu intr-o analiza pe republica.

Prapastia dintre baronetii de pe scena, multi cu milioane de euro de aparat de diverse sentinte aflate in pronuntare, si multimea rufoasa care ii aclama aduce a tara sud-americana.

Te intrebi ce-i face pe acesti oameni sa accepte sa fie carati de colo-colo cu autocarele de alesii lor care le-au furat si dintii din gura? Oare inteleg ceva din pancartele pe care partidul li le-a pus in mana si pe care scrie „Noi votam, nu #rezistam”?

Pentru ca acest mesaj arata lipede ce crede partidul despre ei: ca sunt o masa de manevra, fara autonomie, fara creier, fara constiinta, buna sa fie dusa la urne, la miting sau la sarmale cand e cate un praznic scris cu rosu in calendarul PSD. si, totusi, cum nu simt dispretul urias pe care partidul il are pentru ei cand ii trateaza ca pe niste fiinte decerebrate?

Unii poate il simt, dar argumentul ca „macar astia mi-au dat ceva la pensie” conteaza mai mult decat orice. Or fi furat aia, dar le-au dat si lor ceva. Altii prefera sa traiasca intr-o fictiune in care apara tara de agenturi straine, de capitalisti americani si de multinationale hraparete. Sunt si ei cineva, patrioti de buna seama. E mult mai eroic sa fie furati de marile puteri decat sa accepte ca sunt furati de primarul lor, de consilierul lor, de senatorul sau de deputatul lor.

Revenind la cei de pe scena, ce-i motiveaza pe acesti politicieni sa continue sa-i aduca pe oameni la astfel de manifestari? Este clar pentru toata lumea ca nu sunt mitinguri spontane de iubire pentru partid si guvern, ci actiuni politice cu convocator.

E limpede ca PSD n-o sa recupereze prin contramanifestatii uriasa lovitura de imagine pe care a suferit-o dupa protestele din Piata Victoriei. Diferenta e ca acolo erau oameni liberi, care au venit de capul lor, pe cand la mitingurile PSD sunt oameni adusi.

Dimpotriva, pana acum, prin cele doua contramanifestatii „de sustinere” de la Arges si Dambovita, PSD arata rau – un partid batranicios si vindicativ, in care tovarasii de la judeteana de partid stau pe scena, iar colectivistii mimand entuziasmul aplauda in fata ei. Un partid revansard, ranit dupa protestele uriase din ultima luna, urla in portavoce incurajandu-se: „PSD, Romania-i rosie!” Nu poate concepe ca, cu 3,3 milioane de voturi, nu poate conduce toata Romania, asa cum are chef. Nu poate intelege ca cineva ar putea sa iasa in strada fara sa fie „adus”, „manevrat”, „manipulat” de cineva. PSD pur si simplu nu-i intelege pe oamenii liberi, pentru ca niciodata nu si-a pus problema sa lucreze cu oameni liberi. Forta acestui partid se bazeaza pe 2 filoane importante de sustinatori: marea masa de angajati de stat si marea masa a persoanelor aflate in diverse forme de ajutor social. Prin bugetul de stat si bugetele locale, PSD tine cateva milioane de oameni captivi intr-un contract vicios, pentru a-i manevra cand are nevoie: la un vot, la un miting… Marele adversar al PSD ramane, inevitabil, timpul.

Uriasa involutie a PSD-ului, care, in ultima perioada a lui Adrian Nastase si apoi sub Mircea Geoana, a facut eforturi uriase sa se desprinda de trecutul sau comunist, sa intre in familia social democratilor europeni, sa se modernizeze si sa se „rebranduiasca”. Totul a fost doar o tencuiala.

PSD s-a intors azi, ca propaganda, in anii national ceausismului. Iar ca manifestari publice, s-a intors si mai mult in timp. Dusmanul de clasa, tanarul frumos si liber, trebuie demascat si combatut ferm, dupa cum ne spune pancarta pe care partidul i-a dat-o acestei doamne:

Iar imaginea Rovanei Plumb vorbind ca Ana Pauker poporului pesedist ar trebui sa intre in manualul de istorie a Partidului Comunist Roman.