Acasă Stirile zilei Liiceanu, despre Dragnea: Si-a gresit epoca! Trebuia sa fie in floarea varstei...

Liiceanu, despre Dragnea: Si-a gresit epoca! Trebuia sa fie in floarea varstei sub Dej sau Ceausescu!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Liviu Dragnea trebuia sa fie in floarea varstei sub Gheorghiu-Dej sau macar sub Ceausescu pentru a-si putea manifesta in voie vocatia lui satrapica, considera Gabriel Liiceanu, adaugnand insa ca, daca ar gasi culoarul liber, presedintele PSD s-ar purta, respectand scara, ca Putin sau Erdogan.

Daca liderul suprem al PSD Liviu Dragnea are apetituri de tiran si e dispus sa faca orice ca sa-si salveze pielea, atunci trebuie spus ca, din nefericire pentru el, si-a gresit epoca, s-a nascut prea tarziu. Vocatia lui satrapica s-a manifestat intr-un moment nepropice si acum, saracul, trebuie sa se descurce incurcandu-se printre itele democratiei, a remarcat filozoful Gabriel Liiceanu, in articolul „Sa-i tinem sub lupa. Dialogul meu cu Ramona Ursu” publicat in Contributors.

Intrebat de jurnalista Ramona Ursu ce crede ca este diferit intre protestele recente si momentele Revolutiei, asa cum le-a trait el, din punctul de vedere al determinarii oamenilor ca pot schimba radical ceva in bine, Liiceanu a replicat:

„Asa cum n-are nici un rost sa-l comparam pe Dragnea cu Ceausescu (in comunism se traia in teroare, deci intr-o societate in care secretarul general al partidului unic putea face tot ce-i trecea prin cap – putea aresta, tortura, ucide), tot asa nu are rost sa apropiem, prin comparatie fortata, decembrie 1989 de ceea ce se intampla azi.

Oamenii care au iesit atunci in Piata Operei la Timisoara sau in Piata Universitatii la Bucuresti au avut in fata nu jandarmi carora li se ofereau flori pe care acestia, plini de curtoazie, le ofereau la randul lor doamnelor manifestante, ci trupe de soldati cu pustile incarcate care primisera ordin „sa traga la picioare” si tancuri care, in drumul lor, zdrobeau trupuri. Acolo se striga, cu pustile indreptate de la cativa metri asupra ta, „vom muri si vom fi liberi” si acolo au murit impuscati, strigand asta, oameni in floarea varstei. Acolo, prin diversiunea creata de Iliescu si ai lui, au fost impuscati, ca „teroristi”, oameni nevinovati sau trupe asupra carora se trimiteau alte trupe. Acolo aveai balaurul in fata si pe el il infruntai.

Distanta dintre cele doua momente istorice e distanta dintre sloganul Pietei Universitatii din decembrie 1989, „vom muri si vom fi liberi”, si cel actual, al Pietei Victoriei, „rezist”. Ambele sunt magnifice. intr-unul era viata care isi redobandea pretul prin moarte. Tinerii care au inventat acel slogan au descoperit, in genialitatea si in disperarea lor, cel mai solemn adevar al vietii. si anume ca viata fara libertate e mai prejos ca moartea. Doar cand in joc e libertatea, moartea devine superioara vietii. Dincoace, in „rezist”, e hotararea ferma de a nu pierde pretul vietii deja dobandit. in primul slogan era sublimul disperarii impinse la limita, in cel de-acum este dobandirea constiintei care a invadat vertical spatiul vietii publice.

Daca Dragnea are apetituri de tiran si e dispus sa faca orice ca sa-si salveze pielea, atunci trebuie spus ca, din nefericire pentru el, si-a gresit epoca. S-a nascut prea tarziu. Trebuia sa fie in floarea varstei sub Gheorghiu-Dej sau macar sub Ceausescu. Asa, nascandu-se cu intarziere, vocatia lui satrapica s-a manifestat intr-un moment nepropice si, acum, saracul, trebuie sa se descurce incurcandu-se printre itele democratiei. Sigur, daca ar gasi culoarul liber, s-ar purta, respectand scara, ca Putin sau Erdogan. Sa speram ca acest culoar n-o sa apara in istoria noastra.

Apoi sa nu uitam ca un individ ca Iliescu, intr-o Romanie care nu facea parte din UE si nici din NATO, isi putea face de cap oricum. Astazi, desi, articulatiile Europei scartaie, nu mai suntem chiar singuri pe lume. Asta inseamna ca oamenii care ies azi in strada ies sa apere, cum spuneam, ceea ce este al lor si care e amenintat sa le fie luat cu japca. Atunci, in 1989, era de recucerit ceva ce fusese furat prin ocupatie in urma cu cateva decenii: libertatea. Sentimentul eliberarii a tasnit, dupa patru decenii de teroare, in direct dialog cu moartea.”

Vezi articolul integral aici