Multi dintre voi isi mai amintesc ca timpul nu era masurat cu ceasul sau smartphone-ul cu cateva zeci de ani in urma. Plecati la muncile campului taranii trebuiau sa aiba acelasi reper asa ca si-au stabilit singuri reperele de timp dupa care sa se ghideze. ”Timpul Taranului este mai putin masurat cu ceasul si mai mult masurat cu sufletul”, spunea Horia Bernea.
Momentele unei zile, in desfasurarea lor, erau formate, in limbaj popular, din expresii simple si precise. Astfel, pe la orele 5 dimineata, cand intunericul incepe sa se risipeasca, intalnim expresii ca: ”se inmoaie intunericul” sau ”dinspre ziua”. De pe la 5-6 dimineata taranii spuneau ca e „mijitul zorilor”, cand se arata rosata pe cer, iar pe la 6-7 este ”dimineata”, cand rasare si se ridica soarele pe cer.
Urmand cursul firesc al momentelor zilei intalnim expresii ca: pranzul mic, amiaza, pranzul mare, vecernia, chindia, apusul, amurgul, seara, inceputul noptii, miezul noptii, la cantatori, un adevarat si complet orologiu format din cuvinte care pentru noi cei de azi au ramas golite de semnificatie si absente din vocabular.
In mentalitatea traditionala, timpului i se atribuie chiar insusiri omenesti. Batranii spuneau: ”Cand se facea din noapte zi, se zice ca se intalneste miazazi cu miazanoapte la rascruci. Dau mana, si miazanoapte se retrage pe o parte, asa pe nesimtite, pe la spatele lui miazazi. Si asa, jocul timpului se face mereu! Pentru omul satului de alta data, momentele si orele din zi, dar si din noapte, sunt realitati obiective, cu insusiri si actiuni asupra vietii acestuia.
Exista credinta ca anumite activitati aveau izbanda numai daca erau facute in momente importante ale zilei sau noptii. Batranii spuneau: ”Cand vrei sa faci ceva, sa pornesti un lucru, ia seama la vreme. Tot ceasul are felul lui si norocul lui, numai atunci ceea ce vrei sa faci are inteles!”
sursa: antenasatelor
