Tot in conducerea AICO, impreuna cu Bartolomeu Savoiu si Anatolii Coman este si medicul moldovean Ion Mereuta, presedintele Consiliului National al AICO (aici). Alaturi de Coman, Mereuta este fondator al Marii Loji de la Chisinau. Mereuta era presedintele Partidului Umanist din Republica Moldova (actualmente Partidul Popular Democrat), numai ca in anul 2010 a facut un pas in spate, multumindu-se sa fie vicepresedinte, pentru a lasa loc liber pentru functia de presedinte lui Valeriu Pasat. Pasat este un alt personaj convertit de la kaghebism la ortodoxism dughinist. El a ocupat functia de director al Serviciului de Informatii si Securitate din Republica Moldova (SIS). Dupa ce a parasit functia si a fost condamnat la inchisoare, Pasat, eliberat mai devreme, s-a refugiat la Moscova unde a devenit omul de incredere al lui Anatol Ciubais, ministru in guvernele lui Eltin si sef al gigantului energetic RAO.
In anul 2010 Valeriu Pasat a fost trimis de la Moscova sa preia puterea la Chisinau. Erau alegeri parlamentare si Pasat a anuntat ca cere organizarea unui referendum pentru studierea obligatorie in scoli a religiei, fapt care a alarmat toata clasa politica si analistii de orientare europeana, cu totii acuzand „Mana Moscovei”. La initiativa fostului sef SIS a aderat imediat mitropolitul Vladimir, capul Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei Moscovei. Numai ca Inalt Prea Sfintitul Vladimir mai are o personalitate. In livretul militar se numeste Nicolae Cantarean si are gradul de colonel. In tinerete a activat in flota sovietica din Crimeea, adica tot la G.R.U, unde a ajuns la gradul de capitan. Gradul de colonel la primit de la Valeriu Pasat, pe vremea cand acesta era ministrul Apararii.
Astfel, cei doi sunt infratiti nu numai intru cele duhovnicesti, ci si intru cele informativ-operative. Vladimir a aparut cu Pasat pe toate panourile publicitare din Republica Moldova cerand referendum. Pasul urmator a fost ca Pasat sa devina presedintele Partidului Umanist al lui Mereuta, programul partidului fiind sustinerea referendumului pentru studiul religiei.
Mentionam ca, un alt obiectiv al partidului este si intrarea Republicii Moldova in Uniunea Rusia-Belarus-Kazahstan.
Referendumul urma sa se tina simultan cu alegerile parlamentare si orice moldovean cu frica lui Dumnezeu care ar fi pus stampila pe „Da” pentru referendum ar fi votat probabil si Partidul Umanist, initiatorul si sustinatorul referendumului. Astfel, Partidul Comunistilor ar mai fi capatat un aliat in parlament si ar fi reusit sa faca majoritatea parlamentara.
Numai ca CEC – Comisia Electorala Centrala a respins organizarea referendumului iar partidul fratilor kaghebisti ai lui Bartolomeu Savoiu nu a mai trecut pragul electoral. Dar daca in 2010 Moscova nu a reusit sa gaseasa aliati pentru o majoritate parlamentara cu PCRM, a reusit acest lucru vineri, 23 ianuarie, cand majoritatea parlamentara de la Chisinau s-a constituit cu „pro-europenii” de la PLDM si PDM alaturi de PCRM.
Kondyakov se implica in luptele politice din Romania
In cursul campaniei pentru suspendarea presedintelui din 2007, Basescu i-a acuzat pe cei care l-au suspendat ca sunt intelesi cu rusii, iar Alexandr Kondyakov a venit la Bucuresti sa discute cu Calin Popescu Tariceanu, pe atunci premier. Tariceanu a confirmat intalnirea, dar a negat ca aceasta ar fi avut ca obiect suspendarea lui Basescu. Radu Stroe, prezent la intalnire, s-a scapat insa ca masonul-kaghebist le-ar fi propus serviciile de consultanta ale firmei putiniste Novokom. Speriat de gafa lui Stroe, Tariceanu si-a contrazis subalternul si a pus totul pe seama necunoasterii limbii engleze de catre Stroe. Dar Stroe de ce-o fi fost invitat la o intalnire unde se presupune ca nu pricepea nimic? Doar ca sa goleasca scrumierele si sa desfaca sticlele de apa minerala?