Danut Puscasu, jurnalist al Agentiei Nationale de Presa AGERPRES, a pierdut lupta cu o boala necrutatoare la nici 49 de ani. A fost unul dintre ziaristii importanti ai Agentiei Nationale de Presa si a contribuit din plin la prestigiul AGERPRES prin intreaga sa activitate, timp de 22 de ani, in doua perioade distincte (1990-1997 si 2002-2017).
In aceasta perioada a fost, pe rand, operator telex si operator PC, reporter, redactor si editor in domeniile cultura, politica, social si stiri judetene. Ca reporter, a reflectat in stirile transmise pe fluxul Agentiei, printre multe alte domenii, activitatea Parlamentului Romaniei si a Ministerului Apararii Nationale.
A mai scris ca reporter „A.R. Press” acreditat pe langa Guvernul Romaniei si a mai colaborat la ziarul „Expres”.
A absolvit, in 1997, Facultatea de Istorie Bucuresti si, in 1995, un curs AFP de jurnalism.
Dincolo de faptul ca a fost un foarte bun jurnalist, Danut a fost si un bun coleg si prieten. Ramane in memoria noastra omul vesel, care mereu avea o vorba buna pentru fiecare.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
AGERPRES