1. Poliomielita
Poliomielita (boala Heine-Medin) frecvent numita paralizie infantila este o maladie infectioasa a sistemului nervos central care afecteaza neuronii motori din coarnele medulare anterioare si se manifesta prin paralizii flasce si atrofii musculare. Termenul poliomielita deriva din greaca unde „polios” inseamna cenusiu iar sufixul -itis denota inflamatia, ceea ce in termeni exacti reprezinta inflamatia substantei cenusii. Aproximativ 90% din cazurile de poliomielita nu se vor manifesta pe plan clinic, si doar in 1% din cazuri virusul patrunde in sistemul nervos central si determina lezarea neuronilor motori din substanta cenusie medulara. Poliomielita este cunsocuta din timpuri stravechi, fiind raspandita pe intregul glob (infectii inaparente, forme abortive si paralitice). Primele epidemii in Europa au aparut in anii 1800, in America de Nord – in 1890. Pentru prima data poliomielita a fost descrisa in anul 1840 de catre ortopedul german Heine, ceva mai tarziu – de catre medicul suedez Medin. Incidenta poliomielitei in S.U.A. in anul 1952 a atins 20.000 cazuri, gratie introducerii vacinarii ea s-a redus dramatic la cel mult 10 cazuri/an. Poliomielita ramane actuala pentru tarile cu decadere economica, pentru tarile Africii si Asiei. Sufera de obicei copii mai mici de 5 ani. Virusul poliomielitic se transmite atat pe cale fecal orala, cat si aerogen. Transmiterea se realizeaza in ambele cazuri, prin contact direct interuman, intre sursele de infectie si persoanele receptive. In conditii de igiena deficitara, se poate realiza o contaminare intensa a mediului inconjurator, astfel incat devine posibila si transmiterea indirecta a virusului (obiecte contaminate). Eliminand virusul prin fecale, bolnavul ramane contagios circa 8 saptamani.
