Un autocar din judeţul Suceava în care se aflau peste 80 de persoane care se îndreptau spre Germania a ars aproape în întregime, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a luat foc pe DN 17, în Pasul Tihuţa, fără a exista victime.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, incendiul s-a petrecut la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, puţin după miezul nopţii.

„Autocarul în care se aflau peste 80 de persoane venea dinspre Suceava şi se îndrepta spre Bistriţa, cu destinaţia Germania. A făcut scurtcircuit la motor şi a luat foc. Maşina a ars în proporţie de 90%, iar remorca acesteia, încărcată cu bagaje, în proporţie de 50%. Fiind distanţă mare între Bistriţa şi Pasul Tihuţa, am ajuns cu două autospeciale la locul intervenţiei, la ora 02.13 şi am reuşit să stingem incendiul la 3.40”, a declarat plutonierul Marius Mureşan de la ISU Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia, pasagerii au reuşit să iasă la timp din autocar, fără ca vreunul dintre aceştia să fie rănit.

„Autocarul avea rezervoarele pline cu carburant fiindcă urma să plece spre Germania. Din fericire, nu s-a produs o explozie. Oricum, pe durata intervenţiei traficul rutier pe DN 17 a fost blocat în Pasul Tihuţa”, a mai spus Marius Mureşan, precizând că pentru stingerea focului au intervenit 11 pompieri.

Pasagerii autocarului au fost preluaţi de alte maşini trimise de firma de transport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.