Acasă Stirile zilei Descinderi la membrii unor grupări rivale implicate în scandaluri în județul Prahova

Descinderi la membrii unor grupări rivale implicate în scandaluri în județul Prahova

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Peste două sute de poliţişti şi 75 de jandarmi participă, miercuri, la 33 de descinderi la domiciliile mai multor membri ai unor grupări rivale implicate în mai multe scandaluri şi care se ală în atenţia Poliţiei de mai mult timp.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Prahova, cele 33 de percheziţii se desfăşoară la domiciliile unor persoane în majoritate de etnie rromă, care fac parte din grupuri aflate în atenţia anchetatorilor de mai mult timp, după ce au fost implicate în scandaluri. Astfel, în 25 martie Poliţia a fost sesizată cu privire la un conflict între un bărbat, pe de o parte, şi alţi doi, de cealaltă parte, care s-au bătut, unul dintre ei fiind rănit.

Conform anchetatorilor, acţiunile de miercuri au rol preventiv, în condiţiile în care Poliţia avea informaţii potrivit cărora de la acel conflict situaţia ar putea degenera.

Un număr de 30 de dintre cele 33 de percheziţii se desfăşoară la Ploieşti, alte două la Câmpina şi una în localitatea Bărcăneşti, situată la câţiva kilometri de Ploieşti.