In anul 1972, in casa unui industrias englez din Thorton Hearth, se petrecea unul dintre cele mai inspaimantatoare cazuri de poltergeist inregistrate vreodata. Era in luna august. Trecuse de miezul noptii. Toti dormeau. In linistea deplina, dintr-o data, s-a auzit sunetul asurzitor al radioului, care a pornit singur si care si-a schimbat frecventa, prinzand un post strain. Apoi, un abajur de la o veioza sarea parca plin de viata, rostogolindu-se apoi pe jos. Era primul „episod” dintr-un „serial” care avea sa se intinda pe aproape patru ani. De sarbatoarea Craciunului, pomul de iarna a fost scuturat violent de catre o forta nevazuta, iar un ornament din el a fost aruncat intr-un membru al familiei. Apoi, din camere unde nu se afla nimeni, se auzeau pasi, iar voci stranii spuneau cuvinte neintelese. Usile se deschideau cu zgomot, izbindu-se de pereti, becurile din casa se aprindeau si apoi se stingeau, fara a actiona cineva intrerupatoarele. Au fost chemati preoti, in mai multe randuri, pentru a face slujbe, crezand ca astfel stapanii casei vor scapa de acesti musafiri nepoftiti care le-au creat atatea cosmaruri. Dar lucrurile s-au inrautatit si mai mult. Numeroasele persoane care venisera curioase sa asiste la straniile fenomene, s-au trezit cu obiecte din casa aruncate catre ele. Atunci, familia disperata a chemat un medium. Acesta a descoperit in locuinta trei spirite: cel al unui fermier cu numele Chatterton, al sotiei acestuia si al unei batrane, care purta un sort alb de bucatarie. Spiritele au devenit violente, fiind suparate ca locuinta, pe care o credeau in continuare a lor, era ocupata de niste straini. La un moment dat pe ecranul televizorului a aparut chipul acelui Chatterton, tacut si cu o privire amenintatoare, cu care ii urmarea pe toti cei aflati in fata televizorului. Intr-un tarziu, proprietarii ingroziti, obositi sa mai lupte cu aceste spirite, s-au mutat din casa, moment din care totul a incetat pentru totdeauna. Cercetari facute in arhivele primariei locale au scos la iveala ca, in secolul al XVIII-lea, in acea casa locuise, intr-adevar, un anume Chatterton.
TOP Zece cazuri inspaimantatoare de POLTERGEIST!
Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri