1. Foametea din 1947
Anul 1946 a fost unul secetos. Roada nu s-a facut. Cu toate acestea, rezervele de grane si cereale ale taranului basarabean il asigurau, cu anumite dificultati, sa iasa din iarna. Nu a fost sa fie asa, deoarece, indiferent de recolta obtinuta, agricultorii erau obligati sa predea la stat cotele de cereale impuse – asa-numita postavka (grau, floarea-soarelui, cartofi, soia, carne, oua, lapte, branza si lana), stabilite prin doua hotarari ale Consiliului Comisarilor Poporului al RSSM si Comitetului Central al Partidului Comunist (bolsevic) din Moldova din 9 aprilie 1945. Pentru neexecutarea acestei obligatiuni taranul risca, cel putin, o amenda si confiscarea celor datorate, iar in cazul opunerii rezistentei – ani grei de lagar.
Odata cu venirea toamnei, fara a se tine cont de seceta, upolnomocenul, responsabilul pentru colectarea impozitului agricol, insotit de activistii satului, de partid si comsomol (oamenii ii mai tin minte pe unii), s-au apucat „de lucru”. Acestia au perseverat „in munca”, maturand podurile si hambarele, scotocind locurile in care taranul isi ascundea putinul care ii mai ramasese, confiscand bunuri si animale in contul postavkai. Cu alte cuvinte – lasand basarabeanul fara produsele minime de existenta, caci planul dictat de sus trebuia indeplinit.
In consecinta, au aparut primele semne de foamete, care insa nu au fost luate in serios de conducerea RSS Moldoveneasca. Problema s-a agravat la inceputul, dar mai ales, la mijlocul iernii anului 1947, cand mai toata populatia RSSM suferea de foamete, iar o buna parte, asa dupa cum vom vedea, de distrofie.
Pentru a cunoaste starea de fapt a lucrurilor, la solicitarea Procuraturii, Ministerul Sanatatii al RSSM a intocmit rapoarte, cu parafa „strict secret”, cu privire la infometarea populatiei. Ministerul monitoriza doar cazurile de distrofie, considerata forma cea mai grava a foametei.
Astfel, potrivit datelor statistice intocmite de minister, recent descoperite de noi, circa 10 la suta din populatie suferea de distrofie. De exemplu, la 1 februarie 1947 numarul basarabenilor ajunsi la distrofie era de 189.924, iar peste 20 de zile deja depasise 220 mii de oameni, 76.164 dintre care erau copii. Numarul celor decedati, la acea data, era doar de 6.687 persoane. Totodata, din datele de mai jos se vad „masurile” intreprinse de autoritati prin amenajarea unui numar insuficient de paturi si internarea a mai putin de 10% din cei bolnavi.
