Acasă Politic Ștefan Florescu dă în judecată ANI pentru prejudiciile aduse imaginii publice

Ștefan Florescu dă în judecată ANI pentru prejudiciile aduse imaginii publice

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Candidatul independent la Primăria Sectorului 6, Ştefan Florescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va contesta decizia ANI în ceea ce îl priveşte şi că va acţiona instituţia, respectiv pe preşedintele acesteia, în judecată pentru prejudiciile aduse imaginii sale publice.

„Voi acţiona pe preşedintele ANI în judecată pentru prejudiciile aduse imaginii mele publice. Am depus la Judecătoria Sectorului 6 contestaţie cu privire la acest comunicat al ANI. Nu am primit nici pe adresa de domiciliu, nici pe adresa fundaţiei nicio comunicare cu privire la decizia ANI”, a spus Florescu.

El a precizat că a aflat din presă despre decizia ANI de a-l declara incompatibil.

„Comunicatul ANI, transmis în mod intenţionat cu o zi înaintea începerii campaniei electorale, este o lucrătură politcă instrumentată de o instituţie aflată încă sub control portocaliu”, a spus Florescu.

El a susţinut că nu a fost niciodată funcţionar public, aşa cum se arată în comunicatul ANI.

„Nu m-am situat, deci, în incompatibilitate, nici cu funcţia de administrator al unei firme private, nici cu cea de membru al unui partid politic. Contractele mele cu Primăria Sectorului 4, unde am activat, dovedesc asta fără urmă de îndoială”, a spus Florescu.

Ştefan Florescu a susţinut că a primit ameninţări verbale şi scrise la adresa sa şi a familiei sale, inclusiv ameninţări cu moartea, pentru care urmează să facă plângere la poliţie.

Florescu a spus că motivul real al verdictului ANI, dar şi al ameninţărilor pe care le-a primit, este reprezentat de teama „mafiei portocalii” că el va câştiga Primăria Sectorului 6.

„Reprezint, aşadar, un pericol pentru mafia portocalie, pentru clanul Udrea-Cocoş-Poteraş-Mănescu. Vreau să le comunic membrilor acestui clan că acţiunile lor, oricât de dure, nu mă vor determina să renunţ”, a spus Florescu.

Inspectorii de integritate au decis că fostul director al Direcţiei de Administrare a Pieţelor din Sectorul 4, Ştefan Florescu, în prezent candidat independent pentru Primăria Sectorului 6, s-a aflat în incompatibililtate din vara anului 2009 şi până în urmă cu două luni.

Inspectorii ANI afirmă că Florescu a fost în incompatibilitate întrucât a fost, simultan, în perioada 24 iulie 2009 – 20 martie 2012, atât director al Administraţiei Pieţelor din Sectorul 4 cât şi administrator la trei societăţi comerciale. În plus, Florescu a fost şi preşedinte al filialei Partidului Conservator din Sectorul 6, susţin reprezentanţii ANI într-un comunicat de presă de joi.

Dată fiind tripla incompatibilitate între statutul său de funcţionar public, administrator de firmă şi şef de filială de partid politic, ANI a decis să emită un act de constatare a incompatibilităţii pe numele lui Florescu. Conform legii, cel găsit în incompatibilitate nu are dreptul de a exercita o funcţie publică timp de trei ani, excepţie făcând cele electorale.

Dată fiind această excepţie, decizia ANI nu îl va afecta legal pe Florescu în tentativa sa de a obţine postul de primar al Sectorului 6 din Bucureşti.

Florescu a fost, până în urmă cu câteva săptămâni, opţiunea Partidului Conservator (PC) pentru poziţia de candidat la primăria de sector din Bucureşti. Cum PC face parte din Uniunea Social Liberală şi nu a putut nominaliza candidat propriu, Florescu şi PC au decis ca acesta să se înscrie în cursa pentru primărie ca independent, pentru a evita controversele în USL.