Feriti-va de persoane care va transmit lucruri negative si, mai ales, odihniti-va, este indemnul profesorului universitar dr. Alexandru Vlad Ciurea. Duminica, 10 octombrie a.c., oamenii au marcat la nivel mondial, Ziua Sanatatii Mintale, pornind de la ideea ca „nu exista sanatate fara sanatate mintala”.
“Criza COVID a dus la o deteriorare accelerata a mentalului colectiv si individual: boala, suferinta, decesele, teama, nesiguranta, problemele de ordin economic, ca sa nu mai vorbim despre starea de urgenta prelungita intr-o continua stare de alerta. Toate acestea ne-au afectat si ne afecteaza pe toti atat fizic, cat si psihic. Este complicat sa faci recomandari. Pentru ca nu e usor sa treci peste toate acestea. Ce va pot spune, insa: nu sunteti singuri! Impartasim aceleasi temeri, probleme, suferinte. Ce i se intampla unuia, ni se intampla tuturor! Nu va simtiti vinovati, abandonati, izolati! Suntem impreuna si vom trece peste toate impreuna”, sustine medicul.
Trebuie sa gasim resurse interioare pentru a depasi, zi dupa zi, fiecare obstacol. “Obstacolele au diverse chipuri, nu doar boala. Unul este singuratatea. Altul este suferinta pentru pierderea cuiva drag. Ganditi-va la lucruri bune, dati telefoane si vorbiti cu oameni cu care va face placere sa vorbiti. Urmariti documentare din lumea larga. Cititi carti interesante. Feriti-va de persoane care va transmit lucruri negative! Si, mai ales, odihniti-va! Vom trece peste toate si ne vom bucura din nou de viata! Putem si vom reusi, daca ne pastram sanatatea mintala! Sanatate“, mai spune medicul Ciurea.