Roverul american Curiosity a ajuns fara nicio problema pe planeta Marte, fiind o reusita pentru Agentia spatiala americana, care nu a trimis niciodata un robot atat de sofisticat pe o alta planeta.
Vezi VIDEO in Galeria Multimedia!
Robotul Curiosity s-a asezat pe suprafata planetei Marte luni, in jurul orei 05.31 GMT. „Contactul (cu solul) a fost confirmat”, a anuntat un membru al echipei de cercetatori de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), din orasul californian Pasadena.
Cercetatorii de la NASA si-au manifestat zgomotos bucuria dupa anuntarea coborarii cu succes a roverului, dupa o coborare de sapte minute extrem de delicata, care s-a desfasurat asa cum era prevazut.
Presedintele american Barack Obama a salutat imediat reusita coborarii roverului Curiosity, pe care o considera „o realizare tehnologica fara precedent”.
Cercetatorii de la NASA au sarit in sus de bucurie la scurt timp dupa aceea, in momentul in care roverul a trimis o prima fotografie pe Terra, de o claritate uimitoare, ce prezinta urma lasata de el pe solul martian, imediat dupa aterizare.