Acasă Politic PNL incepe curatenia. Consilier judetean exclus din partid pentru colaborare cu PSD

PNL incepe curatenia. Consilier judetean exclus din partid pentru colaborare cu PSD

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Consilierul judetean Victor Chirila de la Iasi a fost exclus din PNL pentru ca a indraznit sa colaboreze cu cei de la PSD. Chirila spune insa ca va face o contestatie la Curtea de Arbitraj a partidului.

 

La sedinta Delegatiei Permanente a PNL Iasi au participat 111 membri liberali, 70 dintre acestia votand pentru excluderea din partid a consilierului judetean Victor Chirila.

Lui Chirila i s-a reprosat apropierea de PSD, dupa ce liberalul a fost prezent in seara alegerilor europarlamentare la sediul PSD Iasi pentru a sarbatori victoria social-democratilor, apoi a participat la sedinta Comitetului Executiv al PSD Iasi.

Chirila a spus ca nu este „omul” PSD, ci vrea doar refacerea USL, el considerand ca iesirea PNL de la guvernare a fost o greseala.

Totodata, Chirila s-a pronuntat impotriva fuziunii dintre PNL si PDL.

Surse din PNL Iasi au precizat ca in sedinta de sambata a liberalilor ieseni Victor Chirila a criticat in termeni duri conducerea filialei judetene a partidului, insa presedintele organizatiei, Cristian Adomnitei, nu ar fi ripostat, pentru a nu tensiona atmosfera din sala.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX dupa sedinta Delegatiei Permanente a PNL Iasi, Victor Chirila a precizat ca va contesta hotararea de excludere la Curtea de Arbitraj a PNL, el invocand ca liderii ieseni ai PNL nu cunosc statutul partidului.

„Dupa parerea sefilor ieseni ai PNL, eu sunt exclus din PNL. Conform statutului, doar Delegatia Permanenta a partidului de la centru poate lua aceasta decizie, pentru ca sunt membru in acest for. Fac parte din Delegatia Permanenta intrucat am fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Iasi si am fost automat inclus in acest organism. E adevarat ca acum nu mai sunt vicepresedinte al CJ Iasi, dar eu am contestat la Tribunal masura inlocuirii mele din CJ. Asa ca pana la o sentinta definitiva, eu nu pot fi exclus de nicaieri”, a declarat Victor Chirila.

Joi, Victor Chirila anunta ca va conduce filiala din Iasi a Grupului de Identitate Liberala lansat de Calin Popescu Tariceanu, el sustinand ca multi liberali din teritoriu sunt dezamagiti de ruperea USL.

„Nu e vorba aici de dragostea fata de PSD. Dar PNL ar trebui sa stea dracului patru ani in USL, asa cum am promis alegatorilor, nu sa ne pupam cu PDL”, spunea Victor Chirila.

Sursa: mediafax.ro