Acasă Politic Ponta s-a linistit. UNPR-ul a declarat loialitate vesnica PSD-ului

Ponta s-a linistit. UNPR-ul a declarat loialitate vesnica PSD-ului

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Presedintele UNPR, Gabriel Oprea, a anuntat public ca formatiunea politica pe care o conduce va ramane un aliat loial la guvernare precum si in parlamentul Romaniei.

 

Oprea i-a raspuns, astfel, premierului Victor Ponta, care a participat recent la o sedinta de lucru a UNPR, in Bucuresti, la care si-a exprimat convingerea ca UNPR va fi un partener pe termen lung pentru PSD si pentru guvernare.

Potrivit unui comunicat de presa al UNPR, presedintele acestei formatiuni, Gabriel Oprea, a afirmat, la Durau, ca UNPR “a fost, este si va continua sa fie un partener de incredere in cadrul Aliantei de Centru-Stanga si al Aliantei PSD-UNPR-PC, un aliat loial atat la nivel guvernamental si parlamentar cat si in plan local”.

Totodata, Oprea si-a exprimat si sustinerea pentru candidatura premierului Victor Ponta la Presedintia Romaniei.

Oprea a spus, potrivit sursei citate, ca UNPR continua campania de strangere a 1.000.000 de semnaturi pentru sustinerea acestei candidaturi.

Presedintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a participat in acest sfarsit de saptamana la reuniunea zonala a Regiunii I Nord-Est, care s-a desfasurat in localitatea Durau, judetul Neamt.

La intalnire au fost prezenti primarul Neculai Ontanu – secretar general, senatorul Ion Toma – secretar general adjunct, Nicolae Dumitru – secretar general adjunct, presedintele Consiliului Judetean Neamt Culita Tarata, europarlamentarul UNPR Damian Draghici, senatorul de Botosani Serban Mihailescu, deputatul de Iasi Gheorghe Emacu, deputatul de Vaslui Sergiu Vizitiu, senatorul de Bacau Dumitru Bujor, conducerile organizatiilor care formeaza Regiunea I Nord-Est: Neamt, Iasi, Suceava, Botosani, Bacau, Vaslui, primari si consilieri judeteni.

In cadrul reuniunii s-au dezbatut, potrivit comunicatului mentionat, subiecte de actualitate din principalele domenii de expertiza ale partidului: securitate nationala, agricultura si administratie publica, dar si din domeniul sanatatii, invatamantului, mediului si energiei.

Cei prezenti au subliniat faptul ca politica economica a Guvernului Ponta si-a confirmat justetea prin cresterea economica inregistrata, prin triplarea ratei de absorbtie a fondurilor europene, prin reducerea unui numar semnificativ de taxe si impozite, urmand si reducerea CAS din octombrie 2014.

Participantii la intalnire au dat asigurari ca organizatiile judetene ale UNPR din Regiunea I Nord – Est vor face tot ce le sta in putinta pentru a fi piloni de baza ai politicii din judetele Iasi, Suceava, Botosani, Neamt, Vaslui si Bacau, in efortul refacerii increderii populatiei in partidele politice si in administratia publica, sustinand totodata toate proiectele guvernamentale de dezvoltare a unitatilor administrativ-teritoriale din aceasta regiune, care au drept scop crearea conditiilor pentru cresterea bunastarii si nivelului de trai al cetatenilor din aceasta regiune.

Presedintele Consiliului Judetean Neamt Culita Tarata, care este si presedintele Regiunii I Nord-Est, si-a exprimat increderea totala in Alianta de Centru – Stanga PSD-UNPR, in buna functionare a acesteia in judetele care alcatuiesc regiunea, si a intarit angajamentul ca va strange cat mai multe semnaturi pentru sustinerea candidaturii la presedintie a primului-ministru Victor Ponta.

Sursa: mediafax.ro