Klaus Iohannis scrie, in noua sa carte, ”Primul Pas”, despre modul in care s-a desfasurat campania electorala, despre atacurile din partea lui Victor Ponta si Traian Basescu, dar si despre rolul pe care si l-a asumat ca sef al statului si despre rolul Primei Doamne.
Despre Traian Basescu, presedintele spune ca „iesirile oraculare la rampa” pe care acesta le-a avut in timpul campaniei i-au aratat limpede ca nici in al doisprezecelea ceas acesta nu a inţeles care este rolul unui presedinte in funcţie.
”Imi amintesc ca, la un moment dat, Traian Basescu a afirmat ca sunt un individ profund corupt, in timp ce PSD-ul derula, pe la diverse posturi TV, fel de fel de scenarii absurde, cu mine ca protagonist: casele pe care le deţin, aberaţiile despre traficul de copii, de care am tot fost acuzat, mafia retrocedarilor, pe care as fi servit-o ca primar si câte si mai câte. Focurile incrucisate care ma vizau si dintr‑o parte, si din cealalta sunt indicii puternice pentru un blat Ponta-Basescu, dar nu am nici pana in ziua de astazi o dovada indubitabila in acest sens”, afirma in carte seful statului.
Iohannis mai arata ca in toamna lui 2014 a considerat ca rolul sau nu era sa intre intr-un schimb de replici cu fostul presedinte, ”mai ales pornind de la acea declaraţie incalificabila pe care a emis-o despre el”.
”Ar fi insemnat sa intru exact in logica unei campanii a scandalurilor, logica de care m-am delimitat clar atunci când am afirmat ca vreau sa practic un alt fel de politica. In plus, de partea mea lucra evidenţa: ma aflam la a cincea campanie electorala de mare vizibilitate si de fiecare data ma aflasem sub lupa. Oricât s-ar fi straduit, nimeni n-a gasit nici urma de comportament corupt in ceea ce ma priveste pentru simplul fapt ca nu sunt un om corupt”, scrie Iohannis.
El se declara convins in continuare ca fostul presedinte „nu avea ce cauta in campania electorala cu tot felul de aprecieri” la adresa sa si a celorlaţi candidaţi: „In mod cu totul neasteptat pentru o campanie in care presedintele in exerciţiu nu trebuia sa se implice, Traian Basescu a emis tot felul de aluzii care au adus in prim-plan diferite scandaluri, unele dintre ele implicând serviciile secrete. O declaraţie care a declansat o adevarata fervoare in spaţiul public viza informaţiile despre faptul ca unul dintre candidaţii la Presedinţie ar fi fost ofiţer al unor servicii secrete”.
Iohannis adauga: ”Astfel de iesiri la rampa oraculare, practicate de Traian Basescu in timpul campaniei, mi-au aratat limpede ca nici in al doisprezecelea ceas nu a inţeles care este rolul unui presedinte in funcţie. Consider, la fel cum am considerat si atunci, ca abordarile lui Traian Basescu au fost fundamental gresite. El nu trebuia sa faca nimic in campanie, fiindca nu el a candidat, ci doar a vrut sa sprijine o candidata. Trebuia sa aiba decenţa sa se abţina de la a face faţis campanie electorala. Intreaga abordare mi s-a parut nepotrivita”.
Sursa: RomaniaTV