Acasă Stirile zilei Stiinta Paracetamolul, in timpul sarcinii creste riscul de ADHD la copii!

Paracetamolul, in timpul sarcinii creste riscul de ADHD la copii!

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Paracetamolul administrat in timpul sarcinii creste riscul de ADHD la copii, potrivit unui studiu efectuat in Danemarca.

Aproximativ jumatate dintre femei iau medicamente analgezice in timpul sarcinii, mai ales impotriva durerilor de cap, iar cercetatorii au descoperit ca cele care iau paracetamol in aceasta perioada se expun unui risc mai mare cu o treime de a naste copii cu ADHD, informeaza dailymail.co.uk.

Acest risc este mai mare pentru femeile care iau analgezice pentru o perioada mai lunga in timpul sarcinii.

Echipa internationala de cercetatori care a efectuat studiul avertizeaza insa ca, desi rezultatele cercetarii sunt importante, acestea trebuie confirmare de cercetari ulterioare.

Paracetamolul, cunoscut ca acetaminofen in unele tari, poate actiona ca un „disruptor” hormonal in uter, interferând cu dezvoltarea normala a creierului.

Expertii din domeniul sanatatii publice sfatuiesc femeile insarcinate, care au nevoie de un analgezic pe termen scurt, sa ia paracetamol in doza cea mai mica, pentru perioada cea mai scurta de timp.

Sindromul ADHD desemneaza un spectru de probleme de comportament asociate cu tulburari de atentie, impulsivitate, agitatie si hiperactivitate.

Noul studiu a analizat informatiile referitoare la 64.000 de mame si copii din Danemarca, colectate intre 1996 si 2002, dupa ce parintii au raportat problemele de comportament intr-un chestionar.

Paracetamolul a fost asociat cu un risc cu 37% mai mare de tulburari hiperkinetice, care constituie o forma severa de ADHD.

Copiii femeilor care au folosit acest analgezic in timpul sarcinii aveau un risc cu 29% mai mare de a primi in cele din urma un tratament pentru a tine sub control ADHD, iar 13% prezentau un risc mai mare de a dezvolta un comportament specific acestui sindrom la vârsta de sapte ani.

Riscurile erau mai mari pentru copiii ale caror mame luasera paracetamol timp de sase luni sau mai mult in timpul sarcinii si in cantitati mai mari.

„Unele studii recente au sugerat ca acetaminofenul are efecte asupra dezvoltarii organelor sexuale si a altor hormoni, care in schimb, afecteaza dezvoltarea neurologica si provoaca disfunctii comportamentale”, a explicat Zeyan Liew, profesor la Universitatea din California si coordonatorul studiului.

Sursa: mediafax.ro