Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a fost intampinat cu huiduieli de cei aproximativ 500 de salariati care protesteaza la combinatul Oltchim Ramnicu Valcea in fata pavilionului administrativ al unitatii, oamenii scandand „Hotii”.
Liviu Pop a ajuns la Oltchim in jurul orei 13.00, fiind primit cu huiduieli de cei aproximativ 500 de protestatari, care au strigat „Hotii, hotii!”.
Protestatarii l-au acuzat pe ministrul Liviu Pop ca Guvernul nu si-a tinut promisiunile in ceea ce priveste plata salariilor restante si au cerut ca premierul Victor Ponta sa vina sa discute cu ei.
Liviu Pop a reusit cu greu sa li se adreseze protestatarilor, din cauza huiduielilor.
„O sa avem o intalnire. Am spus ca in sapte zile vom gasi solutii, s-a achitat avansul pe iulie si urmeaza sa achitam integral salariile pentru iulie si august. S-au respectat toate promisiunile, urmeaza sa gasim solutii in continuare”, a declarat Liviu Pop.
Ministrul urmeaza sa intre la discutii cu noul manager al Oltchim, Radu Olaru.