Acasă Stirile zilei Bani Liberalizare a la Cuba: Un Peugeot 508 costa 260.000 de dolari

Liberalizare a la Cuba: Un Peugeot 508 costa 260.000 de dolari

Urmareste-ne pe Facebook pentru cele mai importante stiri

Autoritatile cubaneze au liberalizat de vineri, 3 ianuarie, pentru prima data in mai bine de 50 ani, comertul de autoturisme noi, transmite DW-World.de. Cu toate acestea, foarte putini cubanezi vor fi capabili sa cumpere un autovehicul: pretul masinilor noi fiind umflat de zeci de ori. De exemplu, pretul unui Peugeot 508 nou, in unul din show-room-urile din Havana, ajunge la 260.000, de opt ori mai mare decat in Europa.

Incepand cu 1959, in Cuba exista un permis special eliberat de Ministerului Transporturilor care confera dreptul de posesie a unui automobil. Permisul putea fi obtinut, practic, numai de functionarii de rang inalt, artisti, sportivi si medici. Astfel, pentru mai bine de o jumatate de secol, majoritatea oamenilor nu au avut nicio sansa de a cumpara o masina. Primele concesii au fost facute abia in octombrie 2011, atunci cand particularii au obtinut dreptul de a cumpara si vinde masini second-hand.

cars-in-cuba

Noile reguli vor fi introduse treptat, iar dreptul de a cumpara o masina nou-nouta il vor avea cu prioritate posesorii de permise speciale, precizeaza autoritatile cubaneze.

Cu toate acestea, dupa liberalizarea comertului cu masini noi, este putin probabil ca un mare numar de cubanezi sa fie capabili sa si cumpere una, deoarece Guvernul a stabilit preturi de achizitie extrem de ridicate. Trebuie amintit ca veniturile majoritatii populatiei din Cuba nu depasesc astazi 20 de dolari pe luna.

Banii obtinuti din vanzarea de autovehicule vor fi folositi de catre autoritatile cubaneze pentru modernizarea sistemului de transport public. Reforma pietei auto este primul pas al Cubei in integrarea intreprinderilor private in economia tarii, controlate de stat, precizeaza DW – World.de.