Lectie de viata: In Romania nimeni nu a auzit de el! Copilul sarac din Firijba Valcii, ajuns cercetator la NASA!

Sunt unele lucruri in viata care trebuie spuse din generatie in generatie astfel incat rolul si rostul cartii sa fie inteles de cat mai multe generatii. Goana dupa senzational si consumismul de zi cu zi ne orbesc de multe ori si nu mai vedem cu adevarat ce poate sa faca cu adevarat din om invatatura. Iata de ce trebuie sa citesti povestea de viata a lui Alexandru Chimba, relatata intr-un reportaj deosebit de ramnicuvalceaweek.ro.

 

Firijba, satul mic, ascuns de padure, vechi de dinaintea lumii, cum i se mai spune. Un sat care  a aparut tocmai pentru a fi conservat romanismul, un sat ce este ascuns de padurea care desparte Popestiul de Francesti si unde greu se ajungea, pana in urma cu citiva ani. Doar pe poteca de cal.

 

Un sat conservat de Dumnezeu, inca de la facerea lumii, cu case mici, cu doua odai, cu multi salcami si cu stejari stufosi, de jur imprejur. Un sat din poveste, pe care nu-l gasesti in multe colturi ale lumii. Un sat banuit doar, unde cateva zeci Firijbade familii au vrut sa stea departe de tumultul vietii de zi cu zi.

 

Aici incepe povestea lui Alexandru Chimba, romanul care s-a nascut intr-o familie numeroasa, cu 7 frati alaturi. Tatal, Victor, taietor de lemne, mama, Frosa, o apriga femeie, care nu se dadea la o parte sa ia in carca un bustean cat omul de gros.

Loading...

 

Din cei 8 copii, trei s-au prapadit pana a implini 5 ani. Apoi a venit razboiul, Alexandru era elev la scoala primara din Firijba, o cladire mica, saracacioasa, cu doua clase si cu domnul Miu, invatator. Domnul Miu a inteles, de atunci, ca Alexandru era captiv cerului. Iubea stelele.

 

Poate ca acolo, in poienile mici dintre paduri, unde Alexandru pastea oile si  privea fascinat dansul astrelor si norul laptos al Galaxiei, si atunci i s-a relevat destinul. Se simtea acolo, prins de marginile cerului.

 

La Miu a gasit prima carte despre planete, o carte veche, cu sistemul solar. Invatatorul s-a prins ca, in Alexandru, se naste ceva sau cineva care tanjeste dupa eliberarea din captivitatea Firijibei.

 

Razboiul s-a terminat, iar copilul de 11 ani a fost trimis la Ramnicu Valcea, imediat dupa razboi. Miu a vorbit cu Victor, invatatorul avea o sora la oras si acolo a stat Alexandru in timpul gimnaziului. Desi vremurile erau grele, Alexandru a terminat primul scoala gimnaziala si a fost ajutat de un alt profesor, de matematica, sa ajunga la Bucuresti. Deja in clasa a X-a, Alexandru analiza teoriile despre meteoriti, despre galaxii, copilul din Firijba era deja considerat un geniu.

 

In anul doi la facultatea de matematica se petrece evenimentul.

Nu se cunoaste cine il ajuta, dar, oricum, Alexandru dispare subit, inainte de Craciun. Nimeni nu stie nimic de el, dar se porneste o ampla operatiune a Securitatii in Firijba. Satul este rascolit, doua surori (una lucra la Craiova, si alta la Dragasani) isi pierd locurile de munca. „A fugit. A fugit”. Asa se spunea pe la colturile caselor. Nimeni insa nu stia unde si cum.

Pana in primavara anului 1990, cand, in fata Primariei din Popesti, opreste o masina. Una mare, alba. Din care coboara un barbat inalt, cu parul grizonat. Se uita la case, cu mainile la spate. Sta nemiscat. O femeie marunta trece pe langa el, dar apoi se opreste. Se intoarce speriata, ca si cand ar fi vazut o fantoma.

„Lixandru lui Uca? Tu esti Lixandru a’ lui Uca?” Omul lacrimeaza. Asa e. Sus, in Firijba, nu mai era nimeni dintre ai lui. Victor se prapadise in 1981, iar Frosa in ’86. Mai traia doar o sora. Dar care era pe la Pitesti, la Mioveni.

Alexandru Chimba ajunsese la NASA, traia in Maine. A fost printre cei care au pregatit programul Mars Pathfinder. Alexandru a mai venit in 2008 la Popesti si se spune ca ar dori sa realizeze un sat de vacanta pe stil american, in Firijba.

„Ar fi o sansa, satul este deja parasit, noi am dus drumul pana la intrare. Dar este o minune, un sat virgin in mijloc de padure. Depinde foarte mult care sunt intentiile domnului Alexandru. Oricum, doreste sa se reintoarca aici, la un moment dat. Locul se poate preta la orice, tabara de pictura, de teatru etc”, spune primarul Constantin Serban.

 

Mihai IONESCU, ramnicuvalceaweek.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.