O minunata poveste de dragoste dintre doi oameni a ajuns sa impresioneze si sa inspire milioane de oameni. Este vorba de Howard, de 92 de ani, caare nu poate merge si nu mai aude, repsectiv Laura, 93, oarba. Sunt casatoriti de 73 de ani si le-au mai ramas putine clipe impreuna … dar ei canta… ”YOU’LL NEVER KNOW”, melodia lor. Nepotii filmeaza momentul ce devine viral. Vorba lui Saramago: ”Singura noastra aparare in fata mortii ramane dragostea”
Se cunoscusera in 1942. Un an mai tarziu, inainte ca el sa plece pe front, se casatorisera. La un pick-up ascultasera ”You’ll Never Know”, melodia la moda, lansata chiar in acel an de Alyce Faye. Se tinusera in brate inainte ca el sa plece in apele Pacificului. Seara de seara, ea, Laura, cu fotografia lui in maini, ascultand piesa, se ruga ca Howard sa nu pateasca nimic. S-a intors teafar…
La 50 de ani de atunci, in fata intregii familii, Laura si Howard si-au dres glasurile si au inceput sa cante. ”You’ll Never Know”. Anii au trecut si, Atotputernicul, invidios pe muritori, a decis ca Laura, ajunsa la 93 de ani, e timpul sa plece. Oarba, intr-un azil american, l-a simtit, intr-o zi, pe al ei Howard. Nu-l vedea, dar stia ca e acolo, langa, asa cum fusese in ultimii 73 de ani din a ei viata. La 92 de ani, batranelul, pe jumatate surd, nu mai putea merge. Cel mai bun prieten al sau era, de ceva vreme, un scaun cu rotile. Printre branule si masti de oxigen, l-a strigat, stins, ”Howard!”. A sarit ca ars, ca atunci cand furierul companiei in anunta, la bordul unui cuirasat, ca are scrisori de la a sa soata…S-a ridicat, s-a apropiat de pat. Ea nu-l vedea, el n-o auzea.
Dintr-un colt al camerei, o nepoata si-a dat seama ca va asista la ceva majestuos. A apasat REC-ul telefonului mobil. De undeva, din neant, pornit-a la drum ”You’ll Never Know”, varianta cu Rosemary Clooney si Harry James. Asta le placea lor, Howard spunea, mereu, ca Laura are vocea lui Rosemary. A inceput sa cante. ”You’ll never know just how I much I miss you”…Ea, oarba-l, ”vedea”. El, surd, ii auzea respiratia, in timp ce-o mangaia. Aceeasi liniste ca-n vara lui ’43, secundele de dinaintea „DA”-ului ce avea sa-i uneasca pe vecie. Laura a avut puterea sa glumeasca. ”Chiar ma place!”, a spus.
De acolo, de sus, Atotputernicul trimise vorba lui Hades sa mai zaboveasca nitel. Sa nu se grabeasca. Ce vazuse jos, pe Pamant, i se paruse mult prea frumos.
In goana dupa clickuri, redactorul, muritor de rand, ar fi putut tasta, in titlu, ”Socant” ori”Incredibil” ori ”N-o sa-ti vina sa crezi”. Ar fi putut arunca macar un ”Vezi aici!” si un link rece, ca sa te mai pacaleasca la o accesare in plus. N-a facut asta! A dat un titlu banal iar clipul l-a postat direct in corpul materialului.
Simtea cum privirea Laurei, oarba, si glasul lui Howard, surd, l-ar fi dojenit daca ar fi facut altfel.
Sursa: a1.ro
