Sfantul Gheorghe este unul dintre cei mai indragiti de crestini, fiind ocrotitorul Moldovei, dar si patronul Angliei, Georgiei si al Moscovei. In Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar in unele regiuni ale Spaniei ziua lui se serbeaza cu mese bogate si daruri.
In constiinta populara romaneasca, Sfantul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Romane (a carei zi, 23 aprilie, coincide cu sarbatorirea sfantului).
Chipul Sfantului Gheorghe, ocrotitorul Moldovei, era reprezentat pe steagul voievodului Stefan cel Mare.
Cultul Sfantului Gheorghe s-a raspandit foarte mult, odata cu imaginea sa de cavaler care a rapus un balaur. In Evul Mediu, Sfantul Gheorghe a devenit protectorul cavalerilor si, in mod special, al cruciatilor.
Georgia si-a luat numele de la acest sfant si regii Angliei, incepand cu Richard Inima de Leu, l-au dorit ca patron al casei regale si al tarii lor.
Si imparatul Constantin a ridicat o biserica in cinstea lui, la Constantinopol. Chiar si intre popoarele slave, figura sa este foarte cunoscuta.
Astazi sunt multe biserici catolice si ortodoxe dedicate lui in diferitele parti ale lumii. Mormantul Sfantului Gheorghe este in localitatea Lida din Israel.
Sarbatoarea Sfantului Gheorghe era celebrata in trecut cu mult fast, timp de trei zile.
In ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregateau cu grija brazde verzi, taiate sub forma patrata, in care infigeau ramuri inmugurite de salcie si flori galbene de primavara, cunoscute, in Bucovina, sub numele de calce. In noaptea sau dimineata zilei de San-George, capul familiei, intotdeauna un barbat, aseza brazdele astfel impodobite „de straja „la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire. Se credea ca, astfel, oamenii, vitele si ceea ce se recolta erau protejate de fortele malefice. In Bucovina, brazdele si ramurile verzi erau pastrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva unor boli sau pentru a fi amestecate in hrana animalelor.
In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa. In aceasta zi, fetele mai obisnuiau sa semene usturoi, pe care il pastrau pana in anul viitor. Mancand usturoiul semanat cu un an inainte, ele credeau ca vor fi inzestrate cu toate virtutile si ca se vor casatori in cel mai scurt timp.
”Urzicatul” era un alt obicei, practicat de tinerii din comunitatile traditionale bucovinene. Intrucat sarbatoarea deschidea o perioada solicitanta, tinerii se atingeau, pe furis, peste partile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzica, nutrind convingerea ca in felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici si mai sanatosi de-a lungul intregii veri care urma sa inceapa.
